Presa relatează că în timpul protestului din 5 decembrie, protestatarii au pătruns în clădirea parlamentului.
Patru angajați ai serviciului de securitate al Palatului de Stat au fost decapitati. În urma revoltelor, mai multe persoane au fost rănite.
Secretarul de stat al Ministerului Justiției, P. Sainzorig, a informat că, în jurul orei 19.0,0, a fost luată decizia de a dispersa forțat manifestația, arată News.mn.
Potrivit publicației citate, dacă protestatarii nu se împrăștie în termen de două ore, se va aplica ordinul de dispersare forțată a acestora.
Protestele din Ulaanbaatar continuă pentru a treia zi consicutivă și au explodat după ce a fost mediatizat un caz de furt de cărbune.
Potrivit rapoartelor presei, este vorba de aproximativ 6,5 milioane de tone de cărbune în valoare de 60 de trilioane de tugriks (1,8 miliarde de dolari SUA) care au fost exportate în China, fără a fi plătite niciun fel de taxe.
Manifestanții cer să fie aduși în fața justiției cei care au exportat ilegal cărbune.