Războiul informațional e în toi: Șeful Wagner a oferit Ucrainei date despre locațiile trupelor rusești, în schimbul părăsirii Bahmut - Washington Post

Evgheni Prigojin, șeful aşa-zisei companii militare private ruse (PMC) Wagner Group
Evgheni Prigojin, șeful aşa-zisei companii militare private ruse (PMC) Wagner Group

La sfârșitul lunii ianuarie, cu forțele sale de mercenari măcinate într-o luptă surdă pentru orașul Bahmut, proprietarul grupului Wagner, Yevgeni Prigojin, ar fi făcut Ucrainei o ofertă neașteptată.

Potrivit unor documente americane, scurse pe platforma de chat Discord, Prigojin a declarat că, dacă comandanții ucraineni își retrag militarii din zona Bahmut, el va oferi Kievului informații despre pozițiile trupelor rusești, pe care Ucraina le-ar putea folosi pentru a le ataca, scrie Washington Post.

Așa cum relatează publicația americană, Prigojin „a transmis această propunere contactelor sale din Departamentul de Informații Militare din Ucraina, cu care a menținut o comunicare secretă în timpul războiului”. Documentul nu precizează ce poziții ale trupelor ruse intenționa Prigojin să dezvăluie.

WP arată că doi oficiali ucraineni au confirmat că Prigojin a vorbit de mai multe ori cu Direcția Principală de Informații a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR). Unul dintre oficiali a spus că Prigojin a făcut în mod repetat o ofertă cu privire la Bahmut, dar Kievul a respins-o, întrucât existau îndoieli serioase cu privire la sinceritatea propunerilor șefului Wagner.

Documentele arată că oficialii din Ministerul rus al Apărării nu au știut cum să răspundă criticilor lui Prigojin. De asemenea, este menționată lupta pentru putere dintre Prigojin și înalți oficiali, inclusiv ministrul Apărării Serghei Șoigu.

Pe fondul unei astfel de situații tensionate, „Prigojin a menținut relații secrete cu serviciile secrete ucrainene, care, pe lângă apelurile telefonice, au inclus întâlniri personale cu ofițerii GUR într-o țară africană nespecificată”.

Din scurgerea informațiilor americane rezultă că liderul Wagner deplânge pierderile grele din timpul războiului și solicită Ucrainei „să dea o lovitură mai puternică trupelor ruse”.

Potrivit unui document, Prigojin i-a spus unui ofițer de informații ucrainean că armata rusă întâmpină dificultăți în furnizarea de muniție. El le-a sfătuit trupelor ucrainene să „înainte și să asalteze granița cu Crimeea”.

Într-un interviu pentru The Washington Post, președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu a confirmat contactele cu Prigojin. „Aceasta este o chestiune de informații (militare) ”, a spus el. Zelenski s-a opus, de asemenea, publicării informațiilor clasificate: în opinia sa, scurgerea este în folosul Rusiei.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel