Război Siria. SUA, atac către Iran. Trump pune o condiție pentru finanțarea reconstrucției

DefenseRomania Team |
Data publicării:
Siria, zonă de conflict
Siria, zonă de conflict

Statele Unite nu vor finanţa reconstrucţia Siriei atât timp cât forţele iraniene sau susţinute de Iran nu vor părăsi definitiv această ţară aflată în război, a atenţionat miercuri secretarul de Stat american, Mike Pompeo, transmite AFP.

"Astăzi, conflictul din Siria se află la un punct de cotitură", a apreciat Pompeo, într-un discurs susţinut la Jewish Institute for National Security of America, organizaţie care i-a acordat o distincţie la Washington. Regimul lui Bashar al Assad "şi-a întărit controlul" pe teren "graţie Rusiei şi Iranului", în timp ce gruparea jihadistă Stat Islamic "deşi nu încă total eradicată, nu mai este decât umbra a ceea ce a fost", a adăugat el.

Aceste noi date din teren "necesită o reevaluare a misiunii Americii în Siria": dacă înfrângerea jihadiştilor din gruparea Stat Islamic rămâne primul obiectiv, acesta nu este singurul, a explicat şeful diplomaţiei americane.

Potrivit lui Mike Pompeo, administraţia lui Donald Trump doreşte o rezolvare politică şi paşnică după şapte ani de conflict, precum şi "plecarea din Siria a forţelor iraniene sau susţinute de Iran".

"Noi am fost clari: dacă Siria nu garantează retragerea totală a forţelor susţinute de Iran, ea nu va primi un singur dolar din partea Statelor Unite pentru reconstrucţie", a arătat Pompeo.

Până acum, notează AFP, americanii, la fel ca europenii, condiţionau participarea lor la enorma sarcină de reconstrucţie, în special în teritoriile controlate de regimul de la Damasc, de o rezolvare politică a conflictului sirian sub egida ONU - un proces total blocat.

Dar, din ce în ce mai mult, administraţia Trump leagă strategia din Siria, ca şi prezenţa sa militară şi diplomatică la faţa locului, de Iran, principala "oaie neagră" în viziunea Washingtonului.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel