Război Siria: Bombardament în Idlib. Urmează asaltul

Sebastian Florea |
Data publicării:

Forţele regimului sirian au bombardat joi poziţii ale rebelilor şi jihadiştilor în provincia Idlib (nord-vest).

În același timp, Siria a comasat întăriri în împrejurimile sale în vederea unui asalt asupra bastionului insurgent, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), citat de AFP.

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a avertizat recent că această provincie, ultima care nu este controlată complet de regim, constituie una din priorităţile armatei proguvernamentale. Joi dimineaţă, tiruri de artilerie şi de rachete au vizat zona din jurul Jisr al-Shughur, oraş-cheie din sud-vestul acestei regiuni, potrivit OSDO, o organizaţie neguvernamentală cu sediul la Londra, dar care dispune de surse de informare pe întreg teritoriul Siriei.

'Aceste bombardamente pregătesc un asalt, dar nu există încă niciun progres (al forţelor regimului) pe teren', a indicat pentru AFP directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane. 'Întăriri militare, inclusiv soldaţi, echipamente, vehicule şi muniţii, au fost trimise de marţi spre regiune', a precizat el.

Aceste întăriri vin de pe trei fronturi ale regimului: unul în provincia vecină Latakia (la vest de Jisr al-Shughur), altul în câmpia Sahl Al-Ghab (la sud de Idlib) şi al treilea în partea de sud-est a provinciei. Cotidianul proregim Al-Watan a confirmat joi că trupele armate au bombardat poziţii ale rebelilor şi jihadiştilor în provincia Idlib.

Provincia Idlib

Căzută în mâinile opoziţiei în 2015, provincia Idlib, de-a lungul frontierei cu Turcia, este în prezent complet înconjurată de teritorii aflate sub controlul regimului. Aproximativ 60% din suprafaţa provinciei este în continuare ocupată de Hay'at Tahrir al-Sham (HTS), o grupare jihadistă dominată de fosta aripă siriană a Al Qaida, restul fiind împărţit între diferite grupări rebele.

Trupele siriene au preluat controlul asupra unor zone importante din ţară în ultimele luni cu ajutorul Rusiei, care a negociat o serie de acorduri de predare cu rebeli. De teama unor astfel de aranjamente la Idlib, gruparea Hay'at Tahrir al-Sham şi Frontul Naţional de Eliberare (FNL) - coaliţie de grupări rebele care au fuzionat la începutul lunii august - operează zilnic arestări de persoane suspectate că ar negocia cu regimul.

Gruparea jihadistă a arestat joi mai multe persoane în sate din sud-estul provinciei, calificându-le drept 'căpetenii ale trădării', potrivit unei media apropiate de HTS. Conform OSDO, peste 100 de arestări au fost operate numai săptămâna aceasta.

Idlib numără circa 2,5 milioane de locuitori, între care zeci de mii de rebeli şi civili care au venit în masă din bastioanele insurgente ocupate de regim în urma unor ofensive sângeroase. ONU a avertizat încă din luna iunie în legătură cu consecinţele umanitare ale unei ofensive la Idlib.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel