Toate obiectivele operaţiunii militare speciale vor fi atinse negreşit, a insistat liderul de la Kremlin într-un discurs la Forumul economic de la Sankt Petersburg, potrivit Agerpres.
Putin a susţinut că Moscova s-a văzut forţată să lanseze această campanie militară întrucât a observat riscuri şi ameninţări la adresa ei şi are dreptul să-şi apere securitatea.
Decizia a fost menită să-i protejeze pe cetăţenii noştri, pe locuitorii republicilor din Donbas, care timp de opt ani au fost supuşi unui genocid din partea regimului de la Kiev şi a neonaziştilor susţinuţi de Occident, a justificat el agresiunea militară împotriva Ucrainei lansată pe 24 februarie.
De asemenea, a motivat în continuare Putin, Occidentul nu doar că a încercat să creeze o anti-Rusie pe teritoriul Ucrainei, dar a inundat această ţară cu arme şi specialişti militari şi absolut nimeni nu s-a gândit la oamenii care trăiesc în aceste teritorii.
Deşi ajunsă la începutul invaziei la porţile Kievului, armata rusă a suferit pierderi grele şi s-a retras din partea de nord a Ucrainei, hotărând să se concentreze pe ocuparea părţii de sud şi a estului prorus al acestei ţări, unde înaintează, dar într-un ritm lent.