România va crește bugetul pentru apărare, etapizat în anii următori. Principalele decizii di CSAT, 30 aprilie 2025

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Armata României / Foto: Constantin Apetroaei, Constantin Enciu
Armata României / Foto: Constantin Apetroaei, Constantin Enciu

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării a avut pe ordinea de zi fiind mai multe subiecte în domeniul apărării naționale, care au fost discutate și aprobate.

Potrivit Președintelui interimar Ilie Bolojan, în ședința CSAT de miercuri 30 aprilie 2025 au fost luate decizii privind securitatea României.

 

Capacitatea de apărare a României

 

Primul proiect major se referă la Creșterea capacității de apărare a României până în anul 2030, și are ca principale direcții:

1. Creșterea bugetului pentru apărare, etapizat în anii următori, în așa fel încât România să fie, alături de partenerii europeni, un contributor la apărarea Europei și la creșterea siguranței țării noastre.
În acest sens, Ministrul Apărării a fost mandatat ca în negocierile și discuțiile tehnice care vor pregăti Summitul NATO din luna iunie de la Haga, din a doua jumătate a lunii, să își asume în numele țării noastre creșterea etapizată a bugetului de apărare, în așa fel încât, așa cum am precizat, bugetul nostru să asigure o apărare consolidată a României și a Flancului de Est, a declarat Președintele interimar.

2. Accesarea creditului pus la dispoziție de către Comisia Europeană pentru țările Uniunii Europene în vederea dotării suplimentare pe apărare. ”În acest sens, s-a format un grup de lucru care va fi condus de Cancelaria Prim-Ministrului și susținut de reprezentanții Ministerelor Apărării și Economiei, care va pregăti aplicația României pentru accesarea acestui credit.
Este un credit avantajos, care va avea o durată de rambursare de peste 40 de ani și o perioadă de grație de 10 ani de zile, și, în felul acesta, România își poate îmbunătăți capabilitățile militare în anii următori fără să fim în situația în care să punem o presiune mare pe bugetul național”, a explicat Ilie Bolojan.

3. Realizarea de investiții, într-o bună parte, prin comenzi către industria de apărare din România, atât industria publică, dar și cea privată.

”În acest sens sunt mandatați să poarte negocieri în așa fel încât să putem realiza parteneriate pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute în ghidul de accesare a acestor credite stabilite de către Comisia Europeană.
Acesta a fost un subiect important și, pe parcursul lunii mai și, cel mai târziu, în prima jumătate a lunii iunie, deci până la Summitul NATO de la Haga, aceste aspecte vor trebui clarificate și România va prezenta o listă de proiecte pe care le va solicita să fie finanțate prin acest program de creditare safe, asigurat de Uniunea Europeană”, arată Bolojan.

 

LEGILE APĂRĂRII

Al doilea proiect de pe ordinea de zi a fost Legea Apărării Naționale a României, un proiect de lege care face parte din cele patru legi care au mai rămas de aprobat la începutul acestui an în așa fel încât în domeniul apărării să avem toată legislația adusă la zi și să fie creată baza legală pentru ca Armata României să poată să-și desfășoare pregătirile, să poată să-și facă manevrele militare integrat cu aliații noștri, în special pe partea de timp de pace, pentru a se pregăti pentru o anumită situație.

Președintele s-a referit și la primele două legi (legea privind doborârea dronelor ruse și legea privind defășurarea de timp de pace a misiunilor și operațiilor militare pe teritoriul statului român) care vor fi promulgate în luna mai: ”Cele două legi au fost deja votate de Parlament, au fost contestate la Curtea Constituțională, dar contestația a fost respinsă, și în cursul lunii mai vor fi promulgate, iar avizarea acestei legi permite introducerea ei în procedura parlamentară și sper ca până la finalul lunii mai și această lege să fie aprobată de către Parlamentul României”.


Cea de-a patra lege ( legea pentru modificarea și completarea legii nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare) este în fază de analiză la Guvern și la finalul lunii mai și aceasta ar urma să intre în avizare la CSAT și apoi în procedura parlamentară, sperând că în luna iunie toate cele patru legi vor fi promulgate, și întreg pachetul de legi, care, așa cum am spus, aduce la zi toată legislația în domeniul apărării și permite Armatei României să se pregătească corespunzător, să fie în vigoare și aceste aspecte legislative să fie rezolvate.

Mobilitate militară


Unul al treilea subiect important a fost actualizarea planului național privind mobilitatea militară.

”Acesta este un plan care cuprinde principalele proiecte care asigură atât mobilitatea civilă pe lucrări importante de infrastructură, dar și mobilitatea militară. Și a fost adus la zi cu proiectele care au fost pregătite în ultimii ani, și cu proiectele care urmează să fie dezvoltate în anii următori, în așa fel încât mobilitatea militară în această regiune sud-est-europeană să fie asigurată în anii următori.
Un nou coridor de mobilitate la care România a aderat este cel pe direcția Nord-Sud, pe direcția România-Balcani, și, în acest sens, proiectul noului pod peste Dunăre, care este în momentul de față în faza de proiectare, este cuprins ca un proiect important în acest plan de mobilitate militară.

Securitate energetică

Un al patrulea proiect important de pe ordinea de zi a fost acordul de principiu pentru ca finalizarea lucrărilor la hidrocentralele din România să fie considerat un proiect de siguranță națională.
”De ce am susținut această decizie: încă de dinainte de 1989 avem în lucru mai multe hidrocentrale care sunt realizate în proporții de la 60% până la 90% și care nu sunt finalizate nici în prezent din cauza unor aspecte birocratice, unor procese care sunt pe rol, unor lipse de avize de mediu, de scoatere din fond forestier și așa mai departe.
În condițiile în care puterea instalată a acestor hidrocentrale ar însemna creșterea cu 10% a întregii puteri instalate în hidrocentralele din România, acest lucru înseamnă pentru economia României un plus de energie de câteva procente, o energie ieftină, o energie curată și o energie constantă și sigură care ar permite ca în anii următori, alături de celelalte lucrări care au drept scop creșterea producției de energie în România, cum sunt cele pe nuclear sau cele prin care centralele pe cărbune sunt trecute pe gaz, înseamnă o independență energetică a României, înseamnă o siguranță pentru țara noastră și înseamnă foarte probabil condiții mai bune, ceea ce înseamnă un preț mai mic a energiei, înseamnă mai puține întreruperi și înseamnă deci o competitivitate mai bună a economiei naționale, și CSAT a fost de acord ca acest proiect să fie considerat de siguranță națională.
Ca urmare, proiectul urmează să intre în circuitul de avizare și, în condițiile în care se va ajunge, estimăm în luna mai, la o formă finală, urmează să intre în procedura parlamentară, în așa fel încât, odată cu aprobarea lui, să putem reîncepe într-un termen cât mai scurt lucrările de finalizare acestor hidrocentrale, în așa fel încât, în doi ani, maximum în trei ani de zile, cele zece hidrocentrale care sunt în stadii foarte avansate de lucrări, dar care nu pot fi terminate din aceste motive, să poată să intre în producție și să putem să avem un mix energetic mai bun”, a mai declarat președintele Bolojan.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel