Primul sistem Tor-M2DT în versiunea arctică pe care îl pierde Rusia (Video). Gen. Grecu: Lovitura - aplicată de un proiectil ghidat Excalibur

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Sistemul Tor / Brigada 406 de artilerie ”Oleksiy Almazov” al Forțelor Armate ale Ucrainei, facebook
Sistemul Tor / Brigada 406 de artilerie ”Oleksiy Almazov” al Forțelor Armate ale Ucrainei, facebook

Ucrainenii au reușit să distrugă una din „mândriile” industriei ruse de apărare, sistemul de apărare aeriană Tor-M2DTl, în versiunea pentru zona arctică. Prezent la postul Digi 24, generalul (r.) Dan Grecu a explicat lovitura aplicată de un proiectil ghidat Excalibur.

Serviciul de presă al Brigăzii 406 de artilerie ”Oleksii Almazov” al Forțelor Armate ale Ucrainei a postat imagini cu distrugerea unui sistem de rachete al Federației Ruse Tor-M2DT, aflat în serviciul Brigăzii 80 motorizate a Forțelor de coastă a Flotei de Nord a Marinei Ruse.

Distrugerea sistemului este încă o lovitură dată forțelor ruse, complexul Tor-M2DT având un cost estimat la 25 de milioane de dolari.

Sistemul a fost distrus de un proiectil ghidat Excalibur, lansat dintr-un obuzier de 155 mm. 

E prima pierdere a unui Tor-M2DT dovedită. Sistemul este cel folosit în versiunea arctică.

„Un complex de rachete antiaeriene în valoare de peste 25 de milioane de dolari, care avea misiunea nu doar de a proteja trupele, ci și de a proteja obiectivele importante din punct de vedere strategic ale Federației Ruse, a fost trimis cu succes de militarii Forțelor Navale din Forţele Armate ale Ucrainei după nava de război amiral a Rusiei”, scrie serviciul de presă al brigăzii ucrainene, care face referire la reacția militarilor ucraineni de pe insula Șerpilor, în momentul în care nava ”Moskva”, ulterior scufundată, i-a somat să depună armele.

 

Dan Grecu: Un Excalibur a fost suficient pentru a distruge sistemul

 

Generalul (r.) Dan Grecu a urmărit imaginile și a precizat la Digi 24 că lovitura a fost aplicată de un proectil Excalibur.

”Sistemul Tor are o bătaie de până la 16 km, deci este de apărare antiaeriană apropiată. Este continuatorul sistemelor OSA (Sistemul 9K33M3 "OSA-AKM" n.r.), pe care le-am avut și noi în înzestrare. Are o probabilitate de lovire între 45-80%, în funcție de distanța de lovire și altitudine. Este folosit atât împotriva avioanelor și elicopterelor, cât și împotriva dronelor și a unor tipuri de rachete”, a declarat generalul Dan Grecu, pentru Digi24.

Excalibur M982 este un proiectil care face parte din categoria armelor de mare precizie, mai precizează Dan Grecu. ”Unul a fost suficient pentru a distruge sistemul, ba chiar prea mult”, remarcă generalul.

 

Rușii au cam epuizat profesioniștii

 

Pregătirea militarilor ruși este mult sub standarde, remarcă Dan Grecu.

”Am văzut și în primele luni de război. Rusii au cam epuizat profesioniștii, cei care veniseră pe contract, pe care îi antrenaseră, și i-au înlocuit rapid cu oameni care nu au nici moral, nici pregătire”, iar aceste carențe se văd și în numărul mare de pierderi. ”Registrul de evidență a pierderilor se completează zilnic cu sute de nume”, explică generalul.

***

În total, Federația Rusă are 12 sisteme Tor-M2DT, care funcționează la temperaturi de până la minus 50 de grade.

Fiecare astfel de sistem de apărare aeriană are două vehicule: primul este un vehicul pentru plasarea echipajului și controlul focului, al doilea este un vehicul cu radar, două module de lansare pentru patru rachete antiaeriene 9M331 sau 9M332, explică serviciul de comunicare al armatei ucrainene.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel