Prima aeronavă Airpower Teaming System construită de Boeing în Australia

Eduard Pascu |
Data publicării:
Airpower Teaming System
Airpower Teaming System

Boeing Australia a anunțat, pe 5 mai, că a lansat prima dintre cele trei aeronave fără echipaj construite în cadrul proiectului DEF 6014 pentru Royal Air Force (RAAF), în valoare de 25,7 milioane de dolari, cunoscut și sub numele de Loyal Wingman - Program de dezvoltare avansat, transmite Janes.

Aceasta este prima aeronavă Boeing dezvoltată în afara SUA și prima aeronavă militară care a fost construită în Australia în ultimii 50 de ani. Cele trei prototipuri ale aeronavelor Loyal Wingman sunt așteptate să fie utilizate pentru testarea și validarea noilor tehnologii și concepte operaționale pentru viitoarele operațiuni ale RAAF, se arată într-un comunicat al companiei. 

Aeronava de vânătoare Airpower Teaming System (ATS) măsoară 11,7 m lungime și are o rază de acțiune de peste 3.000 km. Acesta dispune de o secțiune reconfigurabilă de 2,59 m lungime cu un volum intern de peste 1,47 m cubi și interfețe ușor interschimbabile, permițându-i unui operator să echipeze cu ușurință aeronava în funcție de cerințele misiunii, „în câteva ore”, conform oficialilor Boeing. Compania a refuzat să dezvăluie tipurile de sarcini utile care pot fi interschimbabile, dar în comunicatele anterioare au indicat că acestea vor include printre altele echipamente supraveghere și recunoaștere (ISR) și echipamente pentru războiul electronic (EW).

RAAF a declarat anterior că intenționează să testeze capacitatea aeronavei Loyal Wingman pentru a veni în sprijinul aeronavelor F/A-18E Super Hornet, EA-18G Growler EW, E-7A Wedgetail, P-8A Poseidon sau F-35A Lightning II Joint Strike Fighter.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel