Prigojin își retrage mercenarii din Bahmut. Wagner predă pozițiile pe care le ocupă Armatei ruse

Darius Muresan |
Data publicării:

eful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a anunţat joi că unităţile sale au început retragerea de pe poziţiile din oraşul Bahmut din estul Ucrainei, fiind înlocuite de armata rusă, transmite Agerpres, care citează Reuters.

"Ne retragem unităţile din Bahmut. De astăzi, 25 mai, la ora cinci dimineaţa până în 1 iunie, majoritatea unităţilor vor îşi vor restabili bazele în tabere din spate. Predăm poziţiile armatei", a spus el într-un mesaj video difuzat pe Telegram de biroul său de presă.

Prigojin anunţase retragerea mercenarilor pentru refacere şi odihnă încă de sâmbăta trecută, când a susţinut că Wagner a ocupat în întregime Bahmutul.

Şi atunci, şeful mercenarilor ruşi apăruse în uniformă de luptă, însă în faţa unei formaţii de luptători cu drapele ale Rusiei şi ale grupului Wagner. De data aceasta, el se afla lângă un bloc de locuinţe parţial distrus.

 

Prigojin recunoaște pierderile mari, dar le nuanțează

 

Aproximativ 10.000 din cei 50.000 de deţinuţi recrutaţi în închisorile ruseşti de grupul paramilitar Wagner au fost ucişi în Ucraina, unde se aflau în prima linie a bătăliei sângeroase de la Bahmut, a recunoscut liderul organizaţiei, Evgheni Prigojin, potrivit AFP.

"Am selectat 50.000 de deţinuţi, dintre care aproximativ 20% au fost ucişi", a declarat Prigojin într-un interviu publicat marţi seară de bloggerul pro-Kremlin Konstantin Dolgov.

În plus, aceasta a indicat că o proporţie similară a luptătorilor săi profesionişti au murit, de asemenea, în luptă, fără a preciza cu exactitate numărul lor.

Potrivit acestuia, pierderile ucrainene sunt mult mai grele: "Am de trei ori mai puţini morţi şi (...) aproximativ jumătate din numărul de răniţi".

Pentru prima dată, Prigojin vorbeşte deschis despre amploarea pierderilor sale, în timp ce partea rusă face tot posibilul pentru a păstra secret numărul de morţi şi răniţi.

Astfel, armata rusă a publicat cel mai recent bilanţ al său în septembrie 2022, raportând 5.900 de decese în rândurile sale.

O scurgere recentă de documente clasificate americane a estimat pierderile ruseşti la 1 martie între 35.500 şi 43.500, comparativ cu 16.000 până la 17.500 pentru Ucraina, dar aceste cifre rămân estimări imposibil de verificat.

Anul trecut, Evgheni Prigojin, care a petrecut el însuşi ani de închisoare în timpul perioadei sovietice, a recrutat din închisori, promiţând deţinuţilor că pedepsele le vor fi şterse dacă vor supravieţui luptelor.

În timpul bătăliei de la Bahmut, susţine Kievului, unităţile de foşti deţinuţi ale Wagner au efectuat atacuri aproape sinucigaşe asupra liniilor defensive ucrainene şi au fost doborâte în număr mare.

Evgheni Prigojin acuză înaltul comandament militar rus că l-a privat de armele şi muniţiile necesare pentru a evita aceste pierderi grele.

"Acum sunt zeci de mii de rude ale (soldaţilor) ucişi. Probabil că vor fi sute de mii. Nu putem ascunde acest lucru", a declarat el în interviul publicat marţi, cerându-le generalilor ruşi să-şi trimită copiii pe front.

În weekend, grupul Wagner şi armata rusă au susţinut că au cucerit complet Bahmut, lucru pe care Kievul îl neagă. Evgheni Prigojin a dat asigurări că trupele sale se vor retrage din oraş până la 1 iunie şi îşi vor transfera poziţiile către armata regulată.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel