Premierul R. Moldova: Dacă Rusia se deplasează spre Odesa ne temem că putem fi următoarea țintă a invaziei

Invazia rusă în Ucraina. Foto: Forțele armate ucrainene
Invazia rusă în Ucraina. Foto: Forțele armate ucrainene

R. Moldova riscă să devină următoarea țintă militară a Rusiei dacă invadatorul va ocupa sud-vestul Ucrainei, apropiindu-se de Transnistria separatistă. Autoritățile de la Chișinău fac însă tot posibilul pentru a păstra pacea și securitatea. Declarația a fost făcută de premierul Natalia Gavrilița în cadrul unui interviu pentru CNN.

”Suntem îngrijoraţi, desigur, acesta este un risc, deocamdată este un scenariu ipotetic, dar dacă operaţiunile militare se deplasează mai departe spre sud-vestul Ucrainei şi spre Odesa, atunci sigur că suntem foarte îngrijoraţi, mai ales ţinând cont de faptul că sunt trupe pe teritoriul regiunii secesioniste Transnistria. Facem tot posibilul pentru a menţine pacea şi stabilitatea şi pentru a ne asigura că luptele nu escaladează” a declarat premierul, pentru postul de televiziune american, citată de portalul Deschide.md.

Potrivit Nataliei Gavrilița, ”actuala situaţie este foarte dificilă nu doar pentru Moldova, ci şi pentru orice stat mic, pentru orice ţară care se bazează pe ordinea internaţională axată pe reguli”.

”Dacă o ţară poate lansa un război pentru anexarea de teritorii, fără niciun respect faţă de ordinea internaţională, atunci, din acest punct de vedere, nu este nimeni în siguranţă şi cred că numeroase ţări sunt îngrijorate” a subliniat Gavriliţă.

 

R. Moldova este cea mai afectată țară după Ucraina de războiul pornit de Rusia din punct de vedere economic

 

Ea a notat că, din punct de vedere economic, R. Moldova este cea mai afectată țară după Ucraina de războiul pornit de Rusia. Premierul a vorbit despre inflația uriașă și despre prețurile foarte mari la gazele naturale, notând că guvernarea va avea nevoie de susținere externă pentru a face față acestor provocări. Cu toate acestea ea a lăudat eforturile exemplare ale populației în ajutorarea refugiaților ucraineni.

Premierul a vorbit și despre istoria tumultoasă a R. Moldova, notând că a fost parte nu doar a URSS, ci și din România în perioada interbelică. 

”Majoritatea populaţiei este vorbitoare de limbă română, dar avem şi ucraineni, ruşi, bulgari şi găgăuzi, o minoritate vorbitoare de turcă. La ultimele alegeri, oamenii au votat masiv pentru o majoritate proeuropeană, pentru un parcurs al instituţiilor democratice, pentru combaterea corupţiei, asigurarea respectării drepturilor omului şi, desigur, pentru eforturile de integrare europeană. Deci, obţinerea statutului de candidat pentru integrarea europeană a fost o victorie semnificativă pentru Moldova, una pe care oamenii au aşteptat-o mult timp, dar este foarte nefericit că se întâmplă într-un astfel de context complicat în regiune şi în vremuri atât de oribile pentru Ucraina” afirmă Natalia Gavriliţa.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel