Poziția privind transferul rachetelor ATACMS către Ucraina rămâne neschimbată - Departamentul de Stat al SUA

S.I. Catalin |
Data publicării:

Departamentul de Stat al SUA a comentat chestiunea privind posibilul transfer de rachete cu rază lungă de acțiune ATACMS către Ucraina. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller, a precizat că nu există schimbări în această problemă, deși Statele Unite continuă să o ia în considerare.

,,Acestea sunt discuţii în curs de desfășurare pe care le avem cu omologii noștri ucraineni, precum și negocieri pe care le avem în interiorul guvernului Statelor Unite, dar nu avem nicio poziție nouă de anunțat în acest moment", a declarat Miller.

Anterior, presa de la Kiev a relatat că președintele ucrainean Voloimir Zelenski speră să îl convingă pe omologul său american Joe Biden să aprobe decizia de a furniza armatei ucrainene sisteme ATACMS cu rază lungă de acțiune în toamna anului 2023.

Financial Times a relatat recent că președintele Biden este aproape de a lua o decizie privind transferul de rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune către Ucraina.

Kievul a cerut de mult timp rachete ATACMS de la SUA, care să permită Ucrainei să lovească mai adânc în spatele liniei frontului.

Anterior, presa americană a aflat că o decizie privind rachetele ATACMS pentru Ucraina ar putea fi luată în scurt timp, iar acestea ar putea fi incluse într-unul dintre următoarele pachete de ajutor militar.

Săptămâna trecută, ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat că el și secretarul de stat Antony Blinken au discutat despre furnizarea de către SUA a rachetelor cu rază lungă de acțiune și că speră la o decizie pozitivă.

"Acum este momentul", a declarat un oficial american, în timp ce forțele ucrainene încearcă să străpungă liniile rusești la sud de orașul Orikhiv, în încercarea de a diviza forțele rusești și de a distruge principalele sale linii de aprovizionare.

Fabricate de Lockheed Martin (LMT.N), ATACMS vin în mai multe versiuni, unele dintre ele avand o rază de acțiune de patru ori mai mare decât cea a GMLRS, iar utilizarea lor ar putea reseta calculele de pe câmpul de luptă.

Autoritatea prezidențială de retragere (Presidential Drawdown Authority - PDA), care permite administrației să ia din stocurile americane și să le trimită în Ucraina, s-a dovedit a fi cea mai rapidă modalitate - câteva zile sau săptămâni - de a trimite armament în Ucraina.

În perioada interimară - înainte de livrarea ATACMS - ar putea fi efectuate actualizările software necesare la lansatoare, inclusiv la M270 și la sistemele de rachete de artilerie de mare mobilitate (HIMARS) pe care Kievul le-a folosit pe câmpul de luptă, au declarat doi oficiali americani pentru Reuters.


DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel