Pentru a veni şi mai mult în sprijinul Ucrainei, Polonia, Slovacia și Cehia au lansat un program care va extinde producția de sisteme de artilerie, muniții și alte echipamente militare

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Polonia, Slovacia și Cehia au decis să lanseze un program care va extinde producția de sisteme de artilerie, muniții și alte echipamente militare pentru Ucraina. Demersul a fost anunțat ieri, în cadrul Conferinței de la Copenhaga, de către ministrul danez al apărării, Morten Bodskov.

Reprezentanţii unui număr de 26 de ţări, reuniţi joi la Copenhaga, au promis un sprijin de peste 1,5 miliarde de euro pentru sporirea capacităţilor militare ale Ucrainei în războiul acesteia cu Rusia, a anunţat ministrul apărării danez Morten Bodskov într-o conferinţă de presă, transmit Reuters şi DPA.

Douăzeci şi şase de ţări au trimis delegaţii la conferinţa de la Copenhaga, desfăşurată în completarea cooperării în cadrul Grupului de Contact pentru Ucraina, care coordonează livrările de arme pentru forţele armate ucrainene.

''Toate naţiunile participante au promis sprijin, activităţi de formare, de deminare, anumite donaţii concrete. Aceste 1,5 miliarde sunt puse pe masă astăzi şi sunt banii care vor fi utilizaţi în 2022 şi anul viitor'', a spus Bodskov într-o conferinţă de presă.

Polonia, Slovacia şi Republica Cehă au convenit să extindă producţia de sisteme de artilerie, muniţii şi alte echipamente, a menţionat ministrul danez.

Valoarea exactă a donaţiilor fiecărei ţări, printre care Franţa, Germania şi SUA, nu a fost făcută publică, dar Danemarca a anunţat un pachet suplimentar de 114 milioane de dolari pentru Kiev.

Co-gazdă a conferinţei alături de Danemarca şi Ucraina, Marea Britanie a promis 300 de milioane de euro. Londra s-a angajat să trimită mai multe sisteme lansatoare de rachete multiple Ucrainei. Un ''număr substanţial'' de rachete ghidate M31A1, care pot lovi cu precizie ţinte aflate la o distanţă de până la 80 de kilometri, vor fi de asemenea trimise, a spus ministrul apărării britanic Ben Wallace.

Soldaţi ucraineni au fost deja instruiţi în Marea Britanie cu privire la modul de folosire a lansatoarelor, iar Londra a promis că în următoarele luni va pregăti 10.000 de infanterişti ucraineni. Canada, Danemarca, Suedia, Finlanda şi Ţările de Jos au anunţat că vor sprijini acest program.

''Preşedintele Putin ar fi mizat că vine august, că ne-am plictisit toţi de conflict, iar comunitatea internaţională ar fi plecată în diferite direcţii. Ei bine, astăzi este exact dovada contrariului'', a subliniat Wallace, potrivit Agerpres.

,,Partenerii noştri ştiu că avem nevoie de fonduri şi s-au declarat pregătiţi să ne ajute financiar. Este un maraton şi pentru un maraton este nevoie de energie şi, ca să fiu cinstit, în acest caz energia principală sunt banii'', a afirmat ministrul apărării ucrainean Oleksii Reznikov, după conferinţă.

La începutul săptămânii, SUA au anunţat un nou ajutor militar pentru Ucraina, format în special din rachete.

Rusia a lansat la 24 februarie o agresiune militară nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei. Moscova afirmă constant că este vorba despre o ''operaţiune militară specială'' de denazificare a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel