Poliţia Română a participat la cea de-a XVI-a acţiune internaţională RAILPOL

S.I. Catalin |
Data publicării:

Poliţia Română a participat la cea de-a XVI-a acţiune internaţională a Reţelei europene a forţelor de poliţie transporturi (RAILPOL), denumită "RAIL ACTION DAY - 24 BLUE", organizată simultan în Europa, pentru siguranţa transporturilor feroviare.

Potrivit unui comunicat de presă al IGPR, la acţiune au participat peste 400 de poliţişti de la transporturi, pe parcursul a 24 de ore, la nivel naţional, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi - Inspectoratul General al Poliţiei Române, fiind efectuate controale în 270 de staţii CF şi în 346 de trenuri de persoane şi 54 trenuri de marfă, fiind legitimate peste 900 de persoane.

În cadrul acţiunii au fost verificate 107 centre de colectare de metale feroase şi neferoase, fiind confiscate peste 500 de kilograme de deşeuri metalice achiziţionate ilegal.

Totodată, au fost întocmite dosare penale, în care sunt cercetate 15 persoane, dintre care 4 pentru agresiuni, violenţe sau comportament antisocial, 3 pentru distrugeri şi 8 pentru alte genuri de infracţiuni.

,,În zilele de 22 şi 23 noiembrie, statele RAILPOL participante au desfăşurat controale în staţii şi pe trenurile de călători, pentru prevenirea şi combaterea faptelor penale din sistemul transporturilor feroviare", se arată în comunicat.

RAILPOL este o asociaţie internaţională a organizaţiilor statelor membre al UE, cu atribuţii în domeniul menţinerii ordinii şi siguranţei publice în sectorul transporturilor feroviare.

Obiectivul principal al acestei asociaţii este să intensifice, la nivel european, cooperarea poliţienească internaţională pe căile ferate, pentru siguranţa călătorilor.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel