Personalul din sistemul de apărare, trecut în rezervă, poate beneficia de reducere a vârstei de pensionare

Eduard Pascu |
Data publicării:

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede posibilitatea de a beneficia de reducere a vârstei de pensionare şi personalul din sistemul de apărare care a fost trecut în rezervă sau în cazul căruia raportul de serviciu a încetat ca urmare a reorganizării unităţii şi reducerii unor funcţii.

"De reducerea vârstei standard de pensionare beneficiază şi militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care, la data depunerii cererii de pensionare, îndeplinesc condiţiile de vechime (...) şi care se regăsesc în una din următoarele situaţii: a) au fost trecuţi în rezervă în conformitate cu art. 45 alin. (1) lit. a), b), e), g) şi h) din Legea nr. 384/2006, cu modificările şi completările ulterioare; b) au fost trecuţi în rezervă ori le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile acestora, ca urmare a reorganizării unităţii militare sau a reducerii unor funcţii din statele de organizare, precum şi pentru alte motive ori nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale", prevede textul adoptat de deputaţi, transmite Agerpres. Proiectul modifică Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat şi a fost iniţiat de deputatul liberal Florin Roman.

Potrivit deputatului Florin Roman, propunerea legislativă vine să elimine o discriminare existentă cu privire la militarii rezervişti în raport cu militarii aflaţi în prezent în activitate. Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect de lege.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel