Pentagonul urmărește racheta chineză scăpată de sub control

Eduard Pascu |
Data publicării:

Pentagonul a informat miercuri că urmăreşte racheta chineză care urmează să facă în acest weekend o intrare necontrolată în atmosferă, cu riscul de a se prăbuşi într-o zonă populată, notează AFP.

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, "a fost informat şi ştie că, în orice moment, Comandamentul Spaţial urmăreşte aceste resturi de rachetă", a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, transmite Agerpres.

China a lansat joi primul dintre cele trei elemente ale staţiei sale spaţiale, CSS, care a fost propulsat de o rachetă Long March 5B. Corpul rachetei care urmează să aterizeze în următoarele zile şi nimeni nu ştie unde.

"Este aproape întreg corpul rachetei, dacă am înţeles corect. Este aproape intact", a adăugat el, precizând că reintrarea în atmosferă este programată "în jurul zilei de sâmbătă".



După separarea modulului spaţial, lansatorul a început să orbiteze planeta pe o traiectorie neregulată, pierzând încet altitudine, ceea ce face aproape imposibilă orice predicţie despre punctul său de intrare în atmosferă şi, prin urmare, punctul său de cădere.

Este posibil ca acesta să se dezintegreze la intrarea în atmosferă, lăsând doar resturi limitate să se prăbuşească. Iar dacă rămâne întreagă, planeta fiind compusă din 70% apă, există şanse mari ca racheta să se prăbuşească în mare, dar nu este sigur. S-ar putea prăbuşi într-o zonă locuită sau peste o navă.

Întrebat despre posibilitatea ca resturile spaţiale să fie distruse dacă sunt ameninţate zone terestre, purtătorul de cuvânt al Pentagonului a răspuns că este "prea devreme" pentru a spune asta.

"O urmărim. O urmărim cât de aproape putem", a spus el. "Dar este prea devreme pentru a şti unde va merge şi dacă este ceva de făcut", a adăugat John Kirby.

Nu este prima dată când China pierde controlul asupra unei nave spaţiale la întoarcerea pe Pământ. În aprilie 2018, un laborator spaţial Tiangong-1 s-a dezintegrat la reintrarea în atmosferă, la doi ani după ce a încetat să funcţioneze. Autorităţile chineze au negat că laboratorul ar fi scăpat de sub control.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel