Pe un pașaport emis de Marea Britanie unui cetățean israelian apare în loc de Ierusalim - „Teritoriile Palestiniene Ocupate”

Eduard Pascu |
Data publicării:

Autoritățile britanice au emis un nou pașaport pentru o persoană cu dublă cetățenie, israeliană și britanică, menționând în document ca loc de naștere ”teritoriile palestiniene ocupate”.

Ayelet Balaban s-a născut în Ierusalim, dar are dublă cetățenie. Ea spune că a fost șocată, deoarece documentul a sosit la scurt timp după ce afacerea ei a fost lovită de rachete Hamas, transmite The Times of Israel.

Ayelet Balaban, al cărui tată este britanic, s-a născut la spitalul Hadassah Mount Scopus din Ierusalim. Acesta se află pe teritoriul care a format o enclavă israeliană în timpul Războiul de Independență din 1948 și Războiul de Șase zile din 1967, moment în care forțele israeliene au ocupat zona înconjurătoare din Iordania. Zona Muntelui Scopus, pe care se află spitalul și Universitatea Ebraică, nu a făcut niciodată parte din Ierusalimul de Est controlat de Iordania.

Balaban a solicitat online noul său pașaport și spune că l-a trimis pe cel vechi prin poștă în Marea Britanie pe 23 mai, la două zile după încheierea conflictului de 11 zile dintre Hamas și Israel, cunoscut sub numele de Guardian of the Walls, iar noul document i-a sosit luni seara.

”Am fost șocată când am văzut că locul meu de naștere a fost schimbat din Ierusalim în Teritoriile Palestiniene Ocupate”, a declarat ea.

Decizia autorităților britanice este cu atât mai ciudată pentru că în vechiul document femeia avea trecut la loc de naștere Ierusalim și în nici un caz ”Teritoriile Palestiniene Ocupate”.

 

Inițial a crezut că a comis o greșeală la completarea formularului online sau poate că faptul că locuiește acum în cartierul nou Ganei Tal, fondat de coloniștii care au părăsit blocul Katif din Gaza în timpul retragerii Israelului din 2005 din Fâșie, a dus la această greșeală.

”Nu am trăit niciodată acolo [înainte de 2005], dar m-am gândit că poate s-au amestecat lucrurile. Dar locul unde locuiesc nici măcar nu apare pe pașaportul meu”, a mai spus Balaban.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel