OTSC, un fel de NATO, dar nu prea. Alianța militară condusă de Rusia, acuzată de Armenia că face figurație în conflictul din Nagorno-Karabah

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:

Prim-ministrul armean Nikol Paşinian i-a criticat miercuri pe aliaţii săi din cadrul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), o alianţă militară condusă de Moscova, pentru eşecul de a apăra Armenia în faţa Azerbaidjanului vecin, informează AFP și Agerpres.

Armenia şi Azerbaidjan s-au confruntat pentru controlul asupra regiunii Nagorno-Karabah - teritoriu recunoscut internaţional ca parte a Azerbaidjanului, dar care are o populaţie majoritar armeană - în două războaie, dintre care cel mai recent, în 2020, s-a soldat cu peste 6.500 de morţi.

Ciocniri între cele două ţări au avut loc cu regularitate, cum s-a întâmplat şi în septembrie a.c., când au fost ucişi 286 de combatanţi.

Armenia a cerut în septembrie ajutorul militar al OTSC şi al Moscovei, în conformitate cu acordul ce reglementează activităţile alianţei. Însă OTSC a temporizat lucrurile și a reacţionat prin detaşarea secretarului său general în zona de conflict şi propunând înfiinţarea unui grup de lucru pentru a analiza situaţia. 

De fapt, unicul moment în istoria recentă, când OTSC a dislocat trupe pentru a oferi asistență unuia dintre membrii săi a fost în ianuarie 2022, în timpul protestelor din Kazahstan, atunci când Rusia și-a văzut amenințate interesele din regiune și a fost de acord să fie detașată rapid o forță multinațională de ”restabilire a păcii”.

 

Armenii, supărați pe pasivitatea OTSC

 

Paşinian a apreciat drept "condamnabil faptul că apartenenţa Armeniei la OTSC nu a putut contracara agresiunea azeră". "Aceasta aduce un prejudiciu enorm imaginii OTSC, atât în ţara noastră, cât şi în străinătate", a susţinut Paşinian.

"Până acum nu am reuşit să ne punem de acord asupra unei reacţii a OTSC la agresiunea azeră împotriva Armeniei", a deplâns Paşinian în timpul unui summit la Erevan al acestei alianţe militare ce reuneşte mai multe foste republici sovietice.

În timpul serii de miercuri prim-ministrul armean a discutat cu preşedintele rus Vladimir Putin, prezent la rândul lui la summit, pentru a aborda în special problema regiunii Nagorno-Karabah.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a dat asigurări că OTSC este o organizaţie "necesară", ale cărei servicii rămân "foarte cerute" pentru soluţionarea unor conflicte regionale. "Este foarte important ca Armenia şi Azerbaidjan să se pună de acord asupra unui tratat de pace. Aceasta este sarcina noastră principală. Şi noi trebuie să facem maximum de eforturi pentru (...) ca ea să fie realizată", a declarat Peskov la finalul summitului OTSC.

Conflictul dintre Baku şi Erevan este legat de dispute teritoriale, în special în jurul Nagorno-Karabah, o regiune muntoasă azeră populată majoritar de armeni care s-a separat de Azerbaidjan la începutul anilor 1990, cu ajutorul Armeniei. Un prim război a făcut la acea dată peste 30.000 de morţi.

Războiul din toamna lui 2020 dintre Armenia şi Azerbaidjan a făcut peste 6.500 de morţi în cele două tabere şi s-a încheiat cu un eşec militar al Erevanului şi cu un acord de pace mediat de Moscova.

Însă, confruntări sporadice au continuat să aibă loc, în pofida prezenţei de militari ruşi, fie că este vorba de Nagorno-Karabah sau de frontiera recunoscută între cele două ţări, cum s-a întâmplat în septembrie.


DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel