Oficiali de rang înalt din SUA și Rusia se întâlnesc la Viena pentru a discuta despre Siria

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Şefii de Stat Major american şi rus urmează să se întâlnească pentru a discuta despre situația din Siria, unde cele două țări, împreună cu Iranul și Turcia, au fost implicate militar în războiul civil care dureză de mai bine de șapte ani, potrivit France 24 și rferl.org.

Generalul Joseph F. Dunford, Jr, șeful Statului Major General al SUA, se va întâlni cu generalul Valery Gerasimov, șeful Statului Major General al armatei Rusiei, pe 4 martie, la Viena, Austria, a declarat purtătorul de cuvânt al Comandamentului militar american în Orientul Mijlociu, colonelul Patrick Ryder.

Cei doi lideri militari vor discuta despre deconflictualizarea operațiunilor Coaliției și a operațiunilor rusești în Siria, precum și despre schimbul de opinii privind situația relațiilor militare americane și rusești, situația actuală a securității internaționale în Europa și alte chestiuni importante.

În timpul vizitei la Viena, generalul Dunford se va întâlni, de asemenea, cu secretarul general al Ministerului Apărării al Austriei, dr. Wolfgang Baumann, și cu generalul austriac, Robert Brieger, pentru a discuta despre interesele statelor lor privind securitatea.

De la intrarea Rusiei în conflictul din Siria în 2015, Moscova și Washington și-au împărţit zonele de acțiune împotriva grupării Stat Islamic, avertizându-se reciproc cu privire la operațiunile aeriene planificate pentru a evita eventuale interferenţe nedorite.

În luna decembrie, președintele SUA, Donald Trump, a decis retragerea în totalitate trupelor americane din Siria, motivând că organizația teroristă Stat Islamic a fost înfrântă, trezind îngrijorări în legătură cu soarta de mai departe a aliaților kurzi ai Statelor Unite și în legătură cu o posibilă întărire a Iranului în Siria. Luna trecută, Washingtonul a precizat că va păstra în Siria o unitate de 400 de militari cu misiune de menținere a păcii, pentru apărarea kurzilor.

 



DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel