O coloană de mercenari Wagner se îndreaptă spre Rusia. Gen. Bălăceanu: O confruntare cu Armata rusă e sortită eșecului și pierderilor uriașe

rusia-wagner-rebeliune_52749100
Armata rusă, pe străzile Moscovei în timpul rebeliunii Wagner
Cei de la Kyiv Independent susțin că o coloană cu mercenari Wagner Group se îndreaptă din Belarus spre Federația Rusă, ca urmare a morții lui Evgheni Prigojin. Informația nu e confirmată oficial, fiind preluată de presa internațională.   

Amintim că avionul în care se afla Evgheni Prigojin s-a prăbușit în cursul zilei de ieri în Rusia. Au murit toți cei aflați la bord, 7 lideri Wagner, printre care și Prigojin și Dmitri TUtkin, comandantul grupării, dar și o însoțitoare de bord și doi piloți.

Kyiv Independent susține că mercenarii Wagner aflați în Belarus s-ar îndrepta spre Rusia într-o coloană militară. Într-o intervenție la Antena 3 CNN, generalul (r.) Virgil Bălăceanu, fost comandant al Brigăzii Multinaţionale din Sud-Estul Europei, nu exclude posibilitatea acestui scenariu, dar spune că orice intenție de rebeliune va fi de această dată înăbușită violent de Armata rusă.

O nouă rebeliune militară și o confruntare între Wagner și Armata rusă ar fi sortită eșecului și s-ar solda cu pierderi mari pentru mercenarii Wagner

Generalul (r.) Bălăceanu amintește că trupele Wagner au predat armamentul și pune sub semnul întrebării capacitățile lor logistice.

„Nu excludem (n.r. - ca o coloană cu mercenari Wagner să se îndrepte din Belarus spre Rusia). Și cei din Belarus au fost luați prin surprindere. S-ar putea să fie o reacție emoțională sau mai mult decât atât.

Dar dacă ne gândim la o nouă rebeliune e greu de presupus că se va întâmpla ținând seama că aceștia nu mai au dotare corespunzătoare, armamentul a fost predat. Nu știm ce surse au, de la muniție, combustibil. Sunt pe de altă parte sub controlul Belarusului. Dacă s-ar îndrepta spre teritoriul Rusiei cu intenții de rebeliune forțele armate din Belarus ar trebui să fie primele care s-ar opune.

O plecare din baze cu scopuri pașnice e iar greu de crezut. Trebuie să lăsăm lucrurile sa evolueze. Dar dacă va fi o încercare de rebeliune militară va fi sortită eșecului cu pierderi foarte mari”, a conchis generalul (r.) Bălăceanu care a adăugat că orice destabilizare făcută de Wagner după moartea lui Prigojin ar fi în mod direct dar și indirect în avantajul Ucrainei.

Agenţia Federală de Transport Aerian din Rusia Rosaviatsia a confirmat miercuri că fondatorul grupării paramilitare Wagner, Evgheni Prigojin, se afla la bordul avionului care s-a prăbuşit în regiunea Tver, accident în care toate persoanele aflate la bord şi-au pierdut viaţa.

Colaborator DefenseRomania
Alte știri de interes
x close