NYT: SUA se tem că Arabia Saudită încearcă dezvoltarea armelor nucleare, cu ajutorul Chinei, printr-un program secret

Darius Muresan |
Data publicării:

Serviciile de informații americane monitorizează eforturile Arabiei Saudite de a dezvolta capabilităţi pentru producerea de combustibil nuclear, o situaţie care ar deschide posibilitatea fabricării de bombe atomice, afirmă surse citate de cotidianul The New York Times, potrivit agenției Mediafax.

În ultimele săptămâni, agenţiile de informaţii au analizat date clasificate despre eforturile Arabiei Saudite, în colaborare cu Administraţia Chinei, de a dezvolta capacităţi industriale pentru a produce combustibil nuclear.

Analizele au generat semnale de alarmă privind un posibil efort secret al Arabiei Saudite şi Chinei de a produce uraniu care să poată fi purificat pentru a fi utilizat la arme nucleare, au declarat oficiali de la Washington.

În cadrul eforturilor de supraveghere, a fost identificată o structură nouă în apropierea unei fabrici de panouri solare din Riyad, iar experţii serviciilor din SUA şi specialişti independenţi cred că ar putea fi un element al reţelei secrete de instalaţii nucleare. Potrivit oficialilor americani, eforturile Arabiei Saudite sunt într-o etapă incipientă, iar analiza va trebui să genereze concluzii clare. Chiar dacă Riyadul a iniţiat un program atomic militar, va avea nevoie de câţiva ani pentru a fabrica un ogiv, subliniază experţii americani.

 

Arabia Saudită vrea să țină pasul cu Iranul

 

Oficialii saudiţi au semnalat determinarea de a menţine pasul cu Iranul, iar eforturile par să se fi intensificat de când preşedintele Donald Trump a decis retragerea SUA din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul. Prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, a declarat în 2018 că Arabia Saudită va încerca să se doteze cu arme atomice dacă Iranul va continua presupusul program atomic militar. Iranul, principalul inamic regional al Arabiei Saudite, susţine că nu are niciun program nuclear militar.

Oficialii de la Casa Albă nu par să fie prea afectaţi de semnalele serviciilor de informaţii. Potrivit Administraţiei Donald Trump, până când Iranul nu va finaliza programul nuclear, Arabia Saudită probabil va menţine deschisă posibilitatea de a produce combustibil nuclear şi de a fabrica arme atomice.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel