Noul ministru rus al apărării a apărut pentru prima dată în uniformă militară, la o reuniune a Consiliului de Securitate

Ionel Copcea |
Data actualizării: | Data publicării:

Noul ministru rus al apărării, Andrei Belousov, a participat, pe 03.06.2024, pentru prima dată, la o întâlnire operativă a președintelui rus, Vladimir Putin, cu membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al Federației Ruse. Anterior, numele său era absent de pe listele participanților la astfel de evenimente.

Belousov a lipsit de la ultima întâlnire de acest gen, care s-a desfășurat pe 31 mai. Secretarul de presă al președintelui, Dmitri Peskov, a explicat atunci că ministrul apărării se afla într-o vizită de lucru la Astana.

La ședința de astăzi, ca și ceilalți participanți, Belousov s-a alăturat acestei întâlniri prin intermediul unui link video. Ministrul a apărut pe ecran cu steagurile Federației Ruse și Ministerului Apărării în fundal și îmbrăcat, pentru prima dată, într-o uniformă militară cu o broderie argintie pe gradele de umăr.

Belousov nu a fost avansat la gradul de general, așa cum au sugerat o serie de mijloace de presă din Rusia. În pofida uniformei militare, acesta își păstrează gradul civil de consilier de stat activ clasa I, care corespunde gradului militar de general de armată.

Pentru angajații Ministerului Apărării, acest rang include grade de umăr cu o stea mare brodată în argint (pentru militari este de aur) și emblema departamentului într-o coroană. Adjuncții civili al ministrului apărării, Alexei Krivoruchko, Ruslan Tsalikov și Tatiana Shevtsova au și ei un rang similar.

Până în prezent, nu a fost emis niciun decret privind includerea lui Belousov, în calitate de ministru al apărării, în rândul membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate al Federației Ruse, dar diverși oficiali care nu au un asemenea statut pot fi invitați uneori la astfel de întâlniri.

Comentariul autorului: Probabil că afișarea noului ministru rus al apărării în uniformă militară, deși acesta este civil, are rolul de a-i conferi acestuia autoritatea necesară pentru a conduce resortul apărării, unde activează mulți generali cu grade mari.

Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că, fostul ministru rus al apărării, Serghei Șoigu, care a fost înlocuit în funcție de Belousov, nu mai apare în uniformă militară, fiind îmbrăcat în costume civile. Deși autoritățile ruse nu au anunțat acest lucru, este posibil ca Șoigu, care deținea gradul de general de armată, să fi fost trecut în rezervă în momentul în care a fost eliberat din vechea funcție și numit în noul post de secretar al Consiliului de Securitate al Federației Ruse.

În ceea ce privește ședința de luni a Consiliului de Securitate, oficialii ruși au anunțat că aceasta a fost consacrată analizării unor probleme privind securității informaționale.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel