Noul șef al spionajului militar ucrainean - Trebuie să ne intensificăm semnificativ acțiunile de cercetare de-a lungul liniei de contact din Donbas

Gheorghe Orjanu |
Data actualizării: | Data publicării:
Kiril Budanov
Kiril Budanov

Kiril Budanov, șeful Serviciului de Informații al armatei ucrainene (GUR), a acordat agenției de presă Interfax – Ucraina, primul său interviu din cariera militară, la doar șase zile după ce a fost numit (05 august) în această funcție.

În prima parte a interviului, Budanov a enunțat obiectivele pe care structura de informații a Forțelor Armate ucrainene, trebuie să le atingă. Astfel, pe termen lung, scopul este de a crește nivelul de pregătire al serviciului, cu accent pe culegerea și înțelegerea informațiilor. Conform șefului GUR, pe termen scurt, se urmărește intensificarea semnificativă a cercetării de-a lungul liniei de contact din Donbas, iar pentru asta “noi trebuie să verificăm și să demontăm cu mare atenție orice activitate a celeilate părți, pentru a preveni provocările”. Budanov a adăugat că “fundamentul prezentului este planul prezidențial de pace”.

În a doua parte a interviului, șeful GUR a prezentat câteva repere din proiectul de adaptare a structurii pe care o conduce, la provocările viitorului. În acest sens, Budanov s-a referit la “creșterea nivelului tehnic, tehnologic și de management al GUR, în special la introducerea de noi soluții tehnologice în procesul de intelligence și, mai ales, soluții pentru culegerea/citirea informațiilor.”  A subliniat, de asemenea, necesitatea de „restructurare a formatelor lucrărilor analitice, astfel încât să se obțină concluzii de prognoză mai cuprinzătoare într-un timp mai scurt”. "Un alt domeniu este dezvoltarea, în principal în mediul online, a unor scenarii detaliate ale răspunsurilor noastre la anumiți stimuli externi și interni", a declarat șeful GUR.

Referindu-se la amenințările la adresa Ucrainei, Budanov a remarcat „războaiele de tip nou, care implică nu numai grupuri militare, ci și structuri civile și care sunt perfect deghizate în diverse programe de propagandă puternice”. „Trebuie să învățăm să distingem componenta militară în aceste potențiale conflicte, să îi indicăm prezența în avans și să prevenim posibilitatea conflictelor militare”, a adăugat acesta.

Potrivit șefului GUR, orice țară se confruntă în prezent cu următoarele riscuri: "o lume globalizată, frontiere deschise, negarea rapidă a informațiilor, numeroase centre de intenții ostile, o creștere accentuată a capabilităților tehnice de a iniția anumite ciocniri. Și toate astea înseamnă bani și modernizare".

În finalul interviului, Budanov a dorit, în special, să sublinieze, că “în unele țări există o puternică tendință de intensificare a diferitelor acțiuni hibride împotriva țării noastre pentru a încuraja un anumit vector de dezvoltare. Este benefic pentru aceste țări, nu pentru noi. Deci, sarcina noastră este de a evalua în avans și în întregime toate capacitățile militare ale oricărui potențial adversar ".

Referindu-se la biografia sa, șeful GUR a precizat că, s-a născut în Kiev, a studiat la Institutul Forțelor Terestre din Odessa. "După absolvire, aproape întreaga mea carieră am activat în forțele speciale ale GUR. Din 2018 până în 2020, am avut o activitate specială, iar de la mijlocul anului 2020 am lucrat ca adjunct al directorului Serviciului de Informații Externe al Ucrainei (SZRU)", a adăugat Budanov.

Solicitat să comenteze despre mențiunile din presă privind operațiunea desfășurată în Crimeea în august 2016, care este asociată cu tentativa de asasinat asupra sa în 2019, Budanov a declarat: „Fără comentarii”. În aprilie 2020, jurnalistul Iuri Butusov a scris că, în aprilie 2019, un sabotor rus a încercat să arunce în aer mașina lui Budanov. Potrivit acestuia, tentativa a fost o răzbunare pentru raidul GUR pe teritoriul Crimeii ocupate, acțiune în care un ofițer (locotenent-colonel) al unității ruse „Vimpel” a fost ucis.

Comentariul autorului

În ultimele două luni, președintele Ucrainei a făcut schimbări importante la vârful serviciilor de informații, numind la conducerea SZRU și GUR militari de carieră, cu ștate vechi în Direcția Principală  de Cercetare a Ministerului Apărării.

Spre deosebire de predecesori, cei doi, după numirea în funcție, au dat fiecare câte un interviu presei, în care s-au referit la amenințările la adresa Ucrainei. Dacă șeful SZRU, Valeri Kondratiuk, a fost foarte direct, numind Rusia ca amenințare principală și a venit cu informații concrete, proaspătul șef al GUR a fost evaziv, prezentând situația de securitate pur teoretic. Probabil, timpul de pregătire a interviurilor a fost sensibil diferit, Kondratiuk fiind mai vechi în funcție cu două luni. Poate așa se explică  relativa inversare de roluri, un șef de spionaj militar trebuind să vină de regulă cu date specific militare,  în timp ce șefii de la spionajul extern sunt mai rezervați în aprecieri.

În altă ordine de idei, cele două interviuri confirmă că planul președintelui Zelenski pentru rezolvarea pașnică a conflictului din Donbas este pus în aplicare, iar componentele principale ale acestui plan sunt informația și diplomația. Conform, celor doi șefi de servicii de informații, Kondratiuk și Budanov, mediul online va fi foarte folosit de oficiali și specialiști militari pentru prezentarea avizată și documentată a scenariilor în care va fi implicată Ucraina, iar semnalul a fost dat deja. În plan diplomatic, președintele Zelenski a făcut câțiva pași importanți prin discuțiile cu Vladimir Putin, încetarea focului în Donbas și vizita președintelui Elveției chiar pe linia frontului. Toate acestea fac parte din războiul informațional ruso-ucrainean. Cine îl va câștiga, este greu de anticipat, certitudinile fiind puține dar importante și anume: Rusia poate oricând să apeleze la războiul clasic, iar Ucraina are prieteni puternici în Occident, dar care, deocamdată, nu au soluții eficiente în raport cu Rusia.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel