Noi sancțiuni privind Iranul, au convenit liderii UE. Sunt vizate companiile care produc rachete și drone militare iraniene

iranienii-sunt-chemati-sa-voteze--desi-nu-se-asteapta-la-o-schimbare-politica_25556900_44010600
Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Prim-miniștrii și președinții țărilor Uniunii Europene au convenit, la primele ore ale zilei de joi, să accepte noi sancțiuni împotriva Iranului, după atacul masiv din weekend, efectuat asupra Israelului.

Potrivit președintelui Consiliului European, Charles Michel, Iranul reprezintă o amenințare la adresa stabilității întregii regiuni, nu numai a Israelului, și trebuie izolat.

În ciuda practicii obișnuite, Michel a venit la centrul de presă al Consiliului European printre jurnaliști după întâlnire și a spus că sancțiunile UE se vor aplica companiilor iraniene care produc rachete și drone militare pentru Iran.

"Am decis să impunem sancţiuni împotriva Iranului, am vrut să transmitem un mesaj clar" după atacul asupra Israelului, a declarat el după un summit de la Bruxelles care a reunit liderii celor 27 de ţări membre.

Țările de Jos, Suedia și Cehia au cerut inițial măsuri suplimentare care vizează direct Gărzile Revoluționare din Iran, au declarat trei diplomați citați de Financial Times. Dar mai multe țări s-au opus, inclusiv Germania și Franța, care au susținut că organizația era deja supusă regimului de sancțiuni extins al UE. Sancțiunile UE necesită acordul tuturor celor 27 de state membre.

"Ideea este de a viza companiile care au un rol în producţia de drone şi rachete", a adăugat el.

„Consiliul European condamnă cu fermitate și unanimitate atacul iranian asupra Israelului și subliniază că acesta rămâne solidar cu israelienii”, se spune în textul final privind situația din Orientul Mijlociu.

În comunicatul adoptat la sfârşitul summit-ului, liderii UE îndeamnă "toate părţie să exercite o reţinere maximă şi să stea departe de orice acţiune care ar putea creşte tensiunile în regiune".

Ciprian Dumitrache-Cotu este jurnalist și s-a alăturat DefenseRomania în 2021, fiind interesat de istorie, teme de securitate și război informațional. Urmărește îndeaproape evoluțiile din Ucraina încă dinaintea invaziei ruse din 2022, inclusiv ca observator la fața locului.
Alte știri de interes
x close