Noi resturi de rachetă, descoperite pe un câmp de pe teritoriul Republicii Moldova

DefenseRomania Team |
Data publicării:

O patrulă a Poliţiei de frontieră din Republica Moldova a descoperit joi, în zona sectorului de frontieră Larga (raionul Briceni/nord), resturile unei rachete, după ce în noaptea de miercuri spre joi Rusia a lansat un nou val de atacuri cu rachete împotriva Ucrainei, relatează media de peste Prut.

Autorităţile de resort au luat imediat măsuri pentru protejarea zonei. Totodată a fost anunţat Serviciul de Urgenţă 112, echipele Bombteh ale IGP, precum şi Procuratura raionului Briceni.

Poliţia de frontieră împreună cu colegii din Inspectoratul de Poliţie Briceni au asigurat perimetrul şi pregătesc asistenţa pentru echipele de investigare şi verificare ale Bombteh IGP şi ale procuraturii, notează Deschide.md.

Apartenenţa rachetei nu este precizată deocamdată, media de la Chişinău aşteptând informaţii în acest sens de la autorităţi.

Tot la Briceni, fragmente de rachete au fos depistate pe 5 decembrie 2022 și 14 ianuarie 2023. Șefa Ministerului Afacerilor Interne, Ana Revenco a precizat ulterior că „în urma investigațiilor, s-a constatat că elementele descoperite sunt fragmente din treapta superioară a rachetei complexului aerian S-300”, dar proveniența acestora nu a fost stabilită, potrivit Moldova.Europalibera.org.

Este cel de-al patrulea caz în care resturi ale unor rachete în urma bombardamentelor asupra Ucrainei cad pe teritoriul Republicii Moldova. Ca în cazurile precedente, autorităţile întreprind toate acţiunile necesare, conform procedurilor în vigoare, pentru a oferi siguranţă şi securitate cetăţenilor.

În primul caz, care a avut loc la Naslavcea, pe 31 octombrie 2022, autoritățile au precizat că a fost vorba de o rachetă de producție rusească, de tip Kalibr, care ar fi fost lansată de pe o navă maritimă.




 

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel