Neutralitatea nu oprește dronele. De ce Republica Moldova are nevoie de NATO?

Comitetul are un rol consultativ central pentru Consiliul Nord-Atlantic, principalul organism politic de decizie al Alianței. El analizează evoluțiile politice și regionale, pregătește evaluări și contribuie la formularea pozițiilor comune ale statelor aliate. Prin urmare, vizita nu a fost doar una protocolară, ci și o misiune de evaluare politică a situației Republicii Moldova.

Mai mult decât o vizită simbolică

Delegația NATO s-a întâlnit cu președinta Maia Sandu, cu ministrul de Externe Mihai Popșoi, cu secretarul de stat Valeriu Mija și cu consilierul prezidențial pentru securitate națională Stanislav Secrieru. Membrii Comitetului au vizitat și Ministerul Apărării, unde le-au fost prezentate echipamente militare oferite Republicii Moldova prin intermediul NATO și al partenerilor bilaterali. Discuțiile s-au concentrat asupra priorităților parteneriatului, a provocărilor regionale și a Programului Individual de Parteneriat Republica Moldova-NATO pentru perioada 2025–2028.

Momentul ales, în ajunul Zilei Independenței, a amplificat mesajul politic. Președinta Comitetului, Tanya Hartman, a legat explicit vizita de sprijinul NATO pentru suveranitatea, integritatea teritorială și independența Republicii Moldova. În contextul prezenței militare ruse ilegale în regiunea transnistreană și al operațiunilor de influență atribuite Moscovei, aceasta a fost și o demonstrație de atenție strategică din partea statelor aliate.

Vizita nu oferă însă Republicii Moldova garanții militare noi. Nu a fost adoptat un acord de apărare, nu s-a discutat oficial despre aderare și nu a fost extins asupra Moldovei Articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord. Mesajul principal este altul, și anume faptul că NATO consideră că vulnerabilitatea Republicii Moldova afectează stabilitatea întregului flanc estic și este dispusă să investească în capacitatea statului moldovean de a rezista presiunilor.

Posibilități de colaborare

Poziția NATO în sistemul de securitate al Republicii Moldova trebuie definită cu precizie. Alianța nu este garantul militar al țării, pentru că Republica Moldova nu este stat membru. Articolul 5, potrivit căruia un atac asupra unui aliat este considerat un atac asupra tuturor, se aplică membrilor NATO, nu statelor partenere.

NATO nu are niciun rol direct în negocierile pentru soluționarea conflictului transnistrean. Alianța urmărește situația, susține suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și cere Rusiei să-și respecte obligațiile internaționale, dar nu este mediator în procesul de reglementare.

Rolul real al NATO este acela de multiplicator al capacității naționale de apărare. Alianța ajută Republica Moldova să-și organizeze mai bine instituțiile, să-și pregătească personalul, să adopte proceduri moderne, să gestioneze transparent resursele și să poată coopera cu armatele statelor partenere.

Sprijinul oferit prin Pachetul consolidat de dezvoltare a capacităților de apărare include planificare strategică, managementul resurselor umane, pregătirea corpului de subofițeri, logistică, securitatea depozitelor de muniții, protecție împotriva amenințărilor chimice, biologice, radiologice și nucleare, securitate cibernetică, comunicare strategică, planificare pentru situații de urgență și dezvoltarea instituțională a Inspectoratului General de Carabinieri.

Această cooperare este importantă deoarece slăbiciunea Republicii Moldova nu provine doar din lipsa unor sisteme moderne de armament. Ea este legată și de capacitatea redusă de planificare, lipsa specialiștilor, infrastructura învechită, procedurile administrative greoaie și dificultatea de a coordona instituțiile civile și militare în timpul unei crize.

Un radar, de exemplu, este util doar dacă informația pe care o produce ajunge rapid la structurile de comandă și la autoritățile responsabile. Un sistem antiaerian este eficient numai dacă există militari instruiți, mentenanță, comunicații protejate, stocuri de muniții și proceduri clare de reacție. NATO contribuie tocmai la construirea acestui ecosistem.

Securitatea în mai multe straturi

Relația cu NATO reprezintă un element important, dar nu singurul, al eșichierului de securitate al Republicii Moldova.

Primul nivel îl constituie capacitatea internă a statului. Vorbim de Armata Națională, poliția, carabinierii, serviciile de informații, protecția civilă, securitatea cibernetică și funcționarea instituțiilor. Nicio organizație externă nu poate înlocui aceste structuri.

Al doilea nivel este reprezentat de rezistența Ucrainei. Războiul a demonstrat că securitatea Republicii Moldova depinde direct de capacitatea Ucrainei de a împiedica extinderea controlului militar rusesc în sudul și vestul țării. Maia Sandu a afirmat că rezistența ucraineană menține pacea în Republica Moldova și că o Ucraină independentă reprezintă un element-cheie al securității moldovenești.

Al treilea nivel îl constituie România, Uniunea Europeană și partenerii bilaterali. România oferă Republicii Moldova adâncime strategică, conectare cu spațiul euroatlantic și acces la expertiză militară și instituțională. Uniunea Europeană contribuie în special la securitatea energetică, controlul frontierelor, gestionarea crizelor, combaterea amenințărilor hibride și consolidarea instituțiilor.

NATO completează această arhitectură prin standarde militare, planificare, interoperabilitate și expertiză în domeniul apărării. Alianța transformă ajutorul primit din exterior în capacități care pot fi integrate și utilizate coerent de instituțiile moldovenești.

În această ecuație, NATO nu este scutul care apără direct teritoriul Republicii Moldova, ci organizația care ajută statul să-și construiască propriul scut.

Neutralitatea nu înseamnă neputință militară

Cea mai mare confuzie din dezbaterea internă din R. Moldova, speculată de propaganda rusă, privește raportul dintre neutralitate și cooperarea cu NATO. Articolul 11 din Constituție proclamă neutralitatea permanentă a Republicii Moldova și interzice dislocarea trupelor militare ale altor state pe teritoriul său. Neutralitatea nu interzice însă dezvoltarea unei armate naționale, cumpărarea de echipamente, participarea la exerciții, instruirea militarilor sau cooperarea cu partenerii externi.

Curtea Constituțională a stabilit în 2017 că neutralitatea nu împiedică Republica Moldova să folosească toate mijloacele disponibile pentru a se apăra împotriva unui agresor. Curtea a mai remarcat că statutul de neutralitate al Republicii Moldova nu beneficiază de garanții internaționale și că prezența trupelor Federației Ruse în estul țării încalcă independența, suveranitatea, integritatea teritorială și neutralitatea permanentă a statului.

Această constatare este esențială. Principala încălcare a neutralității Republicii Moldova nu este cooperarea cu NATO, ci staționarea unor forțe militare ruse fără consimțământul autorităților constituționale.

Neutralitatea nu este sinonimă nici cu demilitarizarea și nici cu izolarea. Un stat neutru trebuie să fie capabil să-și apere teritoriul, altfel neutralitatea sa depinde exclusiv de buna-credință a actorilor externi. În cazul Republicii Moldova, războiul din Ucraina a arătat că simpla proclamare constituțională a neutralității nu poate opri rachetele, dronele, atacurile cibernetice, șantajul energetic sau operațiunile de destabilizare.

Programul Individual de Parteneriat pentru anii 2025–2028 a fost construit tocmai în această logică. Guvernul susține că documentul respectă neutralitatea și se concentrează asupra instruirii, securității cibernetice, infrastructurii critice, combaterii dezinformării și modernizării instituțiilor.

Oficiul de Legătură NATO de la Chișinău este, la rândul său, o reprezentanță diplomatică civilă, nu o bază militară. El coordonează proiectele de asistență, facilitează dialogul și explică publicului natura cooperării.

De la Mircea Snegur la Maia Sandu, trei decenii de relații

Primele contacte dintre Republica Moldova și NATO au fost stabilite imediat după proclamarea independenței. La 20 decembrie 1991, ministrul moldovean de Externe a participat la prima reuniune a Consiliului de Cooperare Nord-Atlantică. NATO datează formal începutul relațiilor din 1992, când Republica Moldova a intrat în acest forum de dialog dintre Alianță și fostele state comuniste.

La 16 martie 1994, președintele Mircea Snegur a semnat la Bruxelles documentul-cadru al Programului Parteneriatul pentru Pace. Acesta a devenit fundamentul juridic și politic al cooperării. Parteneriatul pentru Pace nu presupunea aderarea la NATO, ci acces la instruire, expertiză, planificare și proiecte comune.

În 1997, Republica Moldova s-a alăturat Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic și și-a instituit misiunea diplomatică pe lângă NATO. Tot în această perioadă a început cooperarea științifică. În 1998, secretarul general al NATO a efectuat o vizită la Chișinău, semn al unei relații politice aflate în proces de instituționalizare.

Un aspect adesea trecut cu vederea este faptul că apropierea practică de NATO nu a fost inițiată exclusiv de guvernele declarate prooccidentale. În 2001, președintele comunist Vladimir Voronin a vizitat sediul NATO și a semnat un memorandum de cooperare logistică. Proiectele ulterioare au permis distrugerea unor mine antipersonal, muniții expirate și cantități periculoase de combustibil pentru rachete.

În 2006, tot în timpul guvernării comuniste, Republica Moldova și NATO au aprobat primul Plan Individual de Acțiuni al Parteneriatului, IPAP. Vladimir Voronin l-a descris atunci drept o nouă etapă calitativă a relației. Planul a fost actualizat în 2010, 2014, 2017 și 2022.

Această continuitate demonstrează că, dincolo de discursurile electorale, instituțiile R.Moldova au considerat cooperarea cu NATO utilă pentru reforma apărării. Diferențele dintre guvernări au vizat mai ales ritmul, vizibilitatea și interpretarea geopolitică a relației.

2014, desant KFOR

În martie 2014, Republica Moldova a început să participe cu militari la misiunea KFOR din Kosovo, desfășurată sub mandatul Rezoluției 1244 a Consiliului de Securitate al ONU. Participarea la KFOR a oferit militarilor moldoveni experiență operațională, instruire în cadrul unor structuri multinaționale și capacitatea de a lucra conform standardelor NATO.

Contribuția la KFOR are și o semnificație politică. Republica Moldova nu apare doar ca beneficiar de ajutor, ci și ca stat care contribuie la securitatea internațională. Această reciprocitate crește credibilitatea Chișinăului în relația cu partenerii occidentali.

Tot în 2014, la Summitul NATO din Țara Galilor, Republica Moldova a fost inclusă în Inițiativa de Consolidare a Capacităților de Apărare și în Platforma de Interoperabilitate. Primul pachet individualizat de asistență a fost aprobat în iunie 2015.

Accentul s-a mutat treptat de la simpla participare la cursuri spre reforma arhitecturii naționale de apărare: strategie militară, structură de forțe, planificarea resurselor, educație militară și control democratic asupra sectorului de securitate.

Provocări politice

În noiembrie 2016, premierul Pavel Filip și secretarul general al NATO Jens Stoltenberg au semnat acordul privind deschiderea Oficiului de Legătură NATO la Chișinău. Oficiul a fost inaugurat în decembrie 2017.

Deschiderea sa a coincis cu alegerea lui Igor Dodon în funcția de președinte. Dodon a descris reprezentanța drept o provocare și a încercat să blocheze participarea militarilor moldoveni la exerciții desfășurate în state NATO, invocând neutralitatea. Guvernul și Ministerul Apărării au continuat însă cooperarea.

Această perioadă a arătat principala vulnerabilitate politică a relației. Cooperarea tehnică era relativ stabilă, dar imaginea NATO devenise parte a confruntării geopolitice interne. Pentru partidele proruse, orice apropiere de Alianță era prezentată drept abandonarea neutralității și pregătirea unui conflict cu Rusia. Pentru guvernele proeuropene, NATO era un instrument de modernizare și apropiere de standardele occidentale.

Relația a supraviețuit acestor conflicte deoarece majoritatea programelor erau negociate la nivel instituțional și adaptate statutului constituțional al țării.

Invazia Ucrainei

Invazia rusă pe scară largă împotriva Ucrainei, declanșată în februarie 2022, a schimbat fundamental sensul parteneriatului. Până atunci, cooperarea cu NATO urmărea în primul rând reforma treptată a Armatei Naționale. După 2022, obiectivul principal a devenit capacitatea Republicii Moldova de a rezista unei crize reale.

La Summitul NATO de la Madrid din 2022, aliații au aprobat măsuri suplimentare pentru întărirea rezilienței și pregătirii civile a Republicii Moldova. În februarie 2023, miniștrii apărării au aprobat Pachetul consolidat de dezvoltare a capacităților de apărare.

Tot în 2023 a fost lansat Programul de dezvoltare profesională pentru funcționarii și instituțiile din domeniul securității. Programul oferă cursuri, stagii și vizite de studiu și urmărește dezvoltarea personalului civil, nu doar instruirea militarilor.

În martie 2024, NATO și autoritățile moldovenești au organizat exercițiul CORE-24 M, axat pe protejarea infrastructurii energetice împotriva amenințărilor cibernetice și hibride. La exercițiu au participat ministere, agenții, operatori energetici și experți din mai multe țări. Acest tip de activitate arată cât de mult s-a extins definiția securității, mai exact de la tancuri și artilerie la rețele electrice, comunicații, servere și continuitatea serviciilor publice.

În ianuarie 2025, Guvernul a aprobat Programul Individual de Parteneriat pentru anii 2025–2028, noua formă a vechiului IPAP. Documentul leagă reforma apărării de securitatea cibernetică, protejarea infrastructurii critice, comunicarea strategică și combaterea amenințărilor hibride.

Anul 2026 a adus o intensificare vizibilă a dialogului. Mihai Popșoi s-a întâlnit în martie cu secretarul general Mark Rutte și a participat la o reuniune a Consiliului Nord-Atlantic. În aceeași lună, președintele Comitetului Militar al NATO, amiralul Giuseppe Cavo Dragone, a vizitat Chișinăul. În iunie a venit adjunctul secretarului general pentru parteneriate Kevin Hamilton, iar în august Comitetul Politic.

Succesiunea acestor contacte arată trecerea de la un parteneriat administrativ la un dialog politic și militar continuu.

Limitele și riscuri

Prima limită este absența unei garanții de securitate. NATO poate instrui, consilia, echipa și ajuta Republica Moldova să-și consolideze reziliența. Nu are însă obligația juridică de a interveni militar dacă R. Moldova este atacată.

A doua limită este capacitatea internă de absorbție. Echipamentele occidentale trebuie întreținute, integrate și operate de personal calificat. Fără bugete stabile, proceduri transparente și investiții în resurse umane, o parte a donațiilor riscă să rămână izolată de restul sistemului.

A treia problemă este politizarea. Cu cât NATO devine mai vizibilă, cu atât propaganda rusă va încerca să prezinte fiecare exercițiu, vizită sau donație drept pregătire pentru război. Răspunsul nu trebuie să fie reducerea cooperării, ci explicarea clară a scopului ei defensiv.

Autoritățile trebuie să evite două extreme,a mai exact secretomania, care alimentează suspiciunile, și triumfalismul, care creează așteptări pe care parteneriatul nu le poate îndeplini. Republica Moldova nu a intrat sub umbrela NATO, iar vizita Comitetului Politic nu trebuie prezentată ca o garanție militară implicită.

Cea mai importantă vulnerabilitate rămâne evoluția războiului din Ucraina. Un stat R. Moldova mai bine pregătit poate descuraja provocări, poate răspunde dronelor, atacurilor cibernetice sau tentativelor de destabilizare și poate crește costurile unei agresiuni. Dar nu poate compensa singur o schimbare strategică majoră în sudul Ucrainei.

Interese legitime

În perioada 2026–2028, cooperarea cu NATO ar trebui concentrată asupra unor rezultate măsurabile. Prioritatea imediată trebuie să fie dezvoltarea unui sistem cât mai adaptat nevoilor de securitate, inclusiv aeriană. Vorbim de radare, senzori, comunicații, schimb rapid de informații și capacități de identificare și neutralizare a dronelor. Republica Moldova nu poate construi într-un timp scurt o apărare antiaeriană completă, dar poate crea un sistem etapizat, integrat cu partenerii săi.

A doua prioritate trebuie să fie apărarea cibernetică și protecția infrastructurii energetice, de comunicații, transport și alimentare cu apă. În cazul unui stat mic, perturbarea simultană a câtorva sisteme critice poate produce efecte comparabile cu un atac militar clasic.

A treia direcție este profesionalizarea Armatei Naționale. Aici vorbim de dezvoltarea corpului de subofițeri, instruirea rezerviștilor, modernizarea învățământului militar, îmbunătățirea logisticii și formarea specialiștilor capabili să exploateze echipamente occidentale.

A patra prioritate este planificarea interinstituțională. Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, SIS, Poliția de Frontieră, instituțiile de protecție civilă și operatorii de infrastructură trebuie să folosească proceduri comune în situații de criză.

În sfârșit, orice program NATO trebuie însoțit de control parlamentar, transparența achizițiilor și comunicare publică. Standardele NATO nu înseamnă doar tehnică militară, ci și responsabilitate democratică, integritate și utilizarea eficientă a banilor publici.

Evoluții și demersuri

Vizita Comitetului Politic al NATO arată că Republica Moldova nu mai este privită doar ca un mic stat neutru aflat la periferia Europei. Ea este văzută ca un partener vulnerabil, amplasat între frontiera estică a NATO și războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

NATO poate ajuta Moldova să-și modernizeze armata, să-și protejeze instituțiile, să răspundă atacurilor hibride și să reducă distanța tehnologică față de statele occidentale. Alianța nu poate însă înlocui voința politică internă, investițiile naționale sau rezistența Ucrainei și nici nu oferă Moldovei protecția automată a Articolului 5.

În actualele condiții constituționale, parteneriatul aprofundat cu NATO reprezintă probabil cea mai realistă formulă de cooperare militară pentru Republica Moldova. Aceasta este suficient de flexibilă pentru a respecta neutralitatea, dar suficient de substanțială pentru a reduce vulnerabilitatea statului.

NATO nu poate apăra Republica Moldova în locul Republicii Moldova, dar o poate ajuta să devină mult mai greu de intimidat, destabilizat sau atacat.