Nehammer sfidează România în discursul său de la București și vorbește de războiul rus din Ucraina

karl-nehammer-klaus-iohannis_03504000
Karl Nehammer, cancelarul Austriei, în timpul întrevederii de la Palatul Cotroceni cu Klaus Iohannis, președintele României. Sursă foto: Administrația Prezidențială
Karl Nehammer, cancelarul Austriei, în cadrul Congresului PPE organizat de PNL la București, a ținut un discurs în fața membrilor celui mai mare partid european din Uniunea Europeană.

Nehammer nu a făcut nicio referire la aderarea totală a României la spațiul Schengen, sfidând din nou subiectul, în contextul în care România nu doar că îndeplinește toate condițiile tehnice, dar pe Austria pune presiune întregul bloc european pentru a accepta aderarea țării noastre.

Amintim că Austria e singura țară din UE care refuză aderarea României la Schengen, fiind de acord, după multe negocieri, la o aderare în etape, la început doar cu granițe aeriene.

În cursul acestei dimineți, înainte de discursul de la Congresul PPE, Karl Nehammer a avut o întrevedere la Palatul Cotroceni, de aproximativ 30 de minute, cu ușile închise, cu președintele Klaus Iohannis.

În schimb la Congres Nehammer și-a manifestat, cel puțin pe hârtie, solidaritatea cu Austria condamnând agresiunea rusă.

„Avem din nou război pe terittoriu european. Rusia a atacat Ucraina si a fost  corect ca UE sa fie alături de poporul ucrainean. Noi ii vom sprijini în continuare. Austria e un stat neutru, dar neutralitatea nu înseamnă să nu ai o opinie și o poziție. Războiul e o crimă, sancțiunile necesare. Solidaritatea pentru Ucraina e o datorie umană”, a precizat Karl Nehammer.

„2024 va fi un an istoric cu multe alegeri. Uniunea Europeană e într-o postură dificilă și avem o concurență acerbă dacă ne uităm la SUA, China, America Latină. Trebuie să ne facem temele și să vedem cum putem îmbunătăți Europa”, a punctat Nehammer, care a adăugat faptul că „Lupta împotriva terorismului trebuie luată în serios” iar „lupta împotriva crimei organizate, a fundamentalismului și extremismului trebuie abordată cu seriozitate”.

Cancelarul Austriei nu a făcut nicio referire despre România și Schengen, axându-se pe extinderea UE în Balcani și pe pericolul migrației ilegale.

Colaborator DefenseRomania
Alte știri de interes
x close