NATO, lovit din interior? După ce a rezolvat problema cu Iranul, Trump se uită către Ucraina și le dă fiori aliaților europeni

Retorica președintelui american pare una prietenoasă cu europenii: îngrijorare față de viețile pierdute în Ucraina, dorință de pace, angajament față de aliați. „25.000 de oameni mor în fiecare lună, majoritatea soldați. Asta nu ar trebui să se întâmple", a declarat din nou Trump săptămâna aceasta. 

Problema este că, în spatele lor, deciziile concrete ale administrației sale spun cu totul altceva, notează o analiză Politico.

Pentagonul a refuzat să vândă Germaniei rachete Tomahawk cu rază lungă de acțiune. Motivul invocat este teama că Moscova ar percepe un astfel de transfer ca o escaladare. 

Conceptul de NATO 3.0 al strategiei Administrației Trump pune mai mult accentul pe zero, decât pe 3: Zero implicare în Europa

Washingtonul nu doar că și-a retras propriile sisteme de atac de precizie din Europa, dar blochează activ și capacitatea aliaților europeni de a se înarma cu echipamente americane. Același Washington care acuza săptămâni la rând Europa că nu contribuie suficient la propria apărare refuză acum să-i vândă mijloacele prin care ar putea face tocmai asta.

Iar asta nu e tot.

Retragerea a 5.000 de soldați americani din Germania, oprirea desfășurării planificate a unui batalion cu rachete Tomahawk au fost anunțate de americani încă de acum câteva săptămâni.

Ulterior, a venit și un alt comunicat al Aramtei americane an care se preciza că vor exista reduceri drastice ale contribuției SUA în bombardiere, avioane de vânătoare, distrugătoare și submarine.

Trump a reușit în câteva luni, ceva ce Moscova încearcă de decenii: Un NATO golit de substanță

Teama europenilor de „decuplare" - adică de separare a securității americane de cea europeană - nu este nouă în istoria Alianței. În timpul Războiului Rece, risvul de decuplare ar fi fost o consecință a agresiunii sovietice.

Astăzi, decuplarea vine din interior. Nu Rusia împinge Europa și America în direcții opuse, ci chiar Washingtonul. Pentagonul pare mai preocupat de sensibilitățile Kremlinului decât de cerințele strategice ale NATO. 

Tabloul devine și mai îngrijorător când privim spre Ucraina. După ce a anunțat un acord cu Iranul, Trump a declarat că „se va concentra" acum pe conflictul din est. Aliații europeni nu au primit vestea cu entuziasm. Îngrijorarea reală, exprimată în culise de diplomații europeni, este că Trump va prelua controlul negocierilor, va marginaliza Europa și va submina eforturile de presiune maximă asupra Kremlinului.

Europa sancționează, America relaxează

„Faptul că Trump era distras de războiul cu Iranul nu a fost neapărat un lucru rău", a rezumat situația un diplomat UE anonim citat de Politico, o frază care spune, probabil, mai mult decât orice analiză formală.

Între timp, eficacitatea sancțiunilor europene împotriva Rusiei este erodată chiar de Washington, care pentru a treia lună consecutiv permite Moscovei să vândă petrol deja încărcat pe petroliere, o excepție motivată de prețurile interne la combustibil.

Macron a spus-o direct: europenii plătesc pentru apărarea Ucrainei și au dreptul să fie la masa negocierilor. Ursula von der Leyen a subliniat că UE acoperă 2/3 din cheltuielile Ucrainei pentru 2026-2027. Și totuși, semnalele venite de la Washington, de la Witkoff și Kushner pregătindu-se să viziteze Moscova, până la apelul lui Trump către Putin de ziua acestuia - sugerează că Europa risc să fie prezentă la negocieri mai degrabă ca spectator decât ca actor.

Declarațiile lui Trump despre pace și solidaritate sunt, în acest context, aproape lipsite de conținut. Ceea ce contează nu sunt cuvintele, ci deciziile. Iar deciziile desenează un tablou clar: o Americă care se decuplează deliberat, o Europă lăsată să se descurce și o arhitectură de securitate construită în 80 de ani care se erodează, bucată cu bucată.