Natalia Gavriliţa: Republica Moldova nu trebuie să piardă şansa istorică de a adera la U.E

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Republica Moldova are o şansă ''istorică'' de a adera la Uniunea Europeană şi eventuale proiecte pentru a aduce ţara mai aproape de blocul comunitar nu trebuie să înlocuiască drumul către statutul de membru cu drepturi depline, a susţinut miercuri premierul moldovean Natalia Gavriliţa, potrivit Reuters.

''Salutăm orice mecanism pentru a ne aduce împreună mai aproape, pentru a ne îmbunătăţi cooperarea, atât timp cât el nu înlocuieşte calea către aderare'', a declarat Gavriliţa în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos (Elveţia).

''Credem cu fermitate că statutul de membru al Uniunii Europene este cel care aduce ... pace, stabilitate şi prosperitate bazată pe valori şi noi vrem să fim parte a lumii libere şi a acestei familii a UE''', a adăugat ea.

Şefa executivului de la Chişinău a spus că ţara sa are o ''fereastră de oportunitate istorică'' de a adera la blocul comunitar şi că statutul de candidat trebuie acordat nu doar Ucrainei. ''A da, în acest moment de oportunitate istoric, statutul de candidat doar Ucrainei ar avea drept consecinţă crearea unei zone gri în Republica Moldova'', a explicat ea.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat joi că eventuala ''comunitate politică europeană'' pe care a propus-o la începutul lunii mai ar fi ''complementară'' procesului de aderare la Uniunea Europeană şi nu ''o alternativă'' la acesta.

Exprimându-se la Palatul Elysée după ce a primit-o pe preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, şeful statului francez a spus că acest nou format ar viza ''crearea unui nou cadru de cooperare ce ar reuni naţiuni europene democratice care aderă la soclul nostru de valori şi care aspiră sau nu să adere la Uniunea Europeană''.

Macron a prezentat acest proiect pe 9 mai în faţa Parlamentului European la Strasbourg, în plină dezbatere privind lansarea procesului de aderare a Ucrainei. El afirma cu acea ocazie că ar fi nevoie de ''decenii'' pentru ca Ucraina să adere la UE şi sugera că între timp ţara poate face parte dintr-o ''comunitate politică europeană'' care ar putea include Republica Moldova sau Regatul Unit, ţară ieşită din UE în 2020.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel