Nancy Pelosi: Trump cel dezechilibrat, labil şi periculos trebuie să fie judecat

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, Nancy Pelosi
Preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, Nancy Pelosi

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, Nancy Pelosi, a cerut punerea sub acuzare a preşedintelui în exerciţiu Donald Trump pentru rolul său în evenimentele de miercuri de la Capitoliu, transmite sâmbătă dpa.

,,Din păcate, persoana care conduce aripa executivă este un dezechilibrat, labil şi periculos preşedinte al Statelor Unite'', a afirmat politiciana democrată într-un interviu ce va fi difuzat integral duminică de postul de televiziune CBS.

,,Şi suntem doar la câteva zile până vom putea fi protejaţi de el. Dar el a făcut ceva atât de grav încât ar trebui să existe o punere sub acuzare împotriva sa'', a subliniat Pelosi, potrivit Agepres.

Ea a cerut demisia imediată a lui Donald Trump şi a ameninţat cu lansarea a încă unei proceduri de impeachment.

Sute de susţinători ai lui Donald Trump au luat cu asalt, miercuri, Capitoliul din Washington într-o tentativă de a opri procedura de certificare a victoriei democratului Joe Biden la alegerile prezidenţiale din SUA din 3 noiembrie, confruntându-se cu poliţia la sediul Congresului american. Aceste confruntări au cauzat moartea a cinci persoane, printre care un ofiţer de poliţie.

Congresmenii democraţi au redactat un proiect de rezoluţie pentru a începe procedura de destituire a lui Donald Trump sub acuzaţia de incitare la revoltă. Totuşi, procedura ar urma să fie decisă în Senat, unde încheierea ei înainte ca Joe Biden să-şi preia mandatul de preşedinte, la 20 ianuarie, este practic imposibilă.

Dacă Donald Trump va fi găsit vinovat după ce îşi încheie mandatul, el ar putea primi interdicţia de a deţine funcţii publice la nivel federal, ceea ce ar însemna că nu va putea candida la alegerile prezidenţiale americane din 2024.

În calitate de preşedinte al SUA, Trump se bucură de imunitate, care însă este valabilă doar până la încheierea mandatului său la Casa Albă. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel