Invitatul lui Tudor Curtifan din această săptămână din cadrul podcastului „Obiectiv EuroAtlantic” este Hari Bucur-Marcu, expert în securitate și fost ofițer de aviație.
Emisiunea va începe de la ora 11:15, urmând să fie transmisă pe toate platformele DefenseRomania.
Subiectul podcastului va fi planul de pace pentru Ucraina, un draft scurs în media și atribuit Casei Albe care are accente de capitulare, vorbindu-se inclusiv de retragerea Ucrainei din întregul Donbas, recunoașterea teritoriilor ocupate ca parte a Federației Ruse, recunoașterea limbii ruse ca limbă de stat, limitarea numărului Armatei Ucrainei la 400.000 de militari și a tehnicii pe care aceasta o va deține, renunțarea la arme cu rază lungă de acțiune, precum și interzicerea aderării Ucrainei la NATO.
În schimb, Rusia ar restitui Ucrainei porțiuni din teritoriile ocupate în provinciile Zaporojie și Herson, ar accepta ca Ucraina să primească garanții de securitate occidentale, dar fără aderarea la NATO și fără prezența de trupe străine, iar teritoriile din Donbas cedate Rusiei ar deveni zone demilitarizate.
Planul are 28 de puncte a fost elaborat în urma unor consultări ruso-americane, în special între emisarul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, și emisarul economic special al președintelui rus Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, fără ca susținătorii europeni ai Ucrainei să fie informați.
Unii istorici au comparat situația actuală cu Acordul de la Munchen (1938) când, în schimbul păcii, Aliații au cedat Germaniei naziste regiune sudetă pe care Hitler o ocupase prin invazie, însă Germania nu și-a respectat promisiunile iar ulterior în 1939 după ce și-a continuat avântul imperialist a început cel de-al Doilea Război Mondial.
Expertul Hari Bucur-Marcu va analiza actuala evoluție a conflictului, precum și riscurile asupra României pe care actuala situație de securitate din regiune și din Europa o generează. E abordată și noua Strategie de Apărare a României.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News









