Moscova a trimis o notă de protest la Washington, în legătură cu atacul de la Sevastopol. Ambasadorul amerian a fost convocat la Ministerul de Externe rus

Ionel Copcea |
Data publicării:

Ministerul de Externe (MAE) al Federației Ruse a anunțat că, pe 24.06.2024, ambasadorul SUA la Moscova, Lynn Tracy, a fost convocat la sediul ministerului, unde i s-a înmânat o notă de protest în legătură cu atacul asupra Sevastopolului efectuat cu arme americane.

,,În timpul unei conversații la sediul MAE, care a avut loc luni, ambasadorului SUA în Rusia, Lynn Tracy i s-a înmânat o notă de protest”, se arată într-un mesaj publicat pe site-ul ministerului și preluat de agenția de presă Interfax.

Oficialii diplomatici ruși din Piața Smolensk au subliniat că demersul lor a fost făcut în legătură cu un atac cu rachete al armatei ucrainene asupra Sevastopolului, “care s-a soldat cu numeroase victime, inclusiv copii”.

Ambasadorului i s-a transmis că SUA, prin furnizarea de arme către armata ucraineană, inclusiv rachete cu dispersie ATACMS folosite împotriva locuitorilor din Sevastopol, ale căror ținte și misiuni de zbor au fost introduse de specialiști americani, a devenit, de fapt, parte în conflict și poartă o responsabilitate egală cu cea a Kievului.

,,Ambasadorului american i s-a spus că astfel de acțiuni ale Washingtonului nu vor rămâne nepedepsite. Cu siguranță vor exista măsuri de retorsiune”, au menționat reprezentanții MAE.

Reprezentanții politico-diplomatici ruși au anunțat că Moscova nu are nicio îndoială cu privire la implicarea Washingtonului în atacul executat asupra Sevastopolului.

,,Implicarea Statelor Unite în această crimă sinistră nu ridică nicio îndoială”, se mai arată în comunicatul de presă al ministerului.

,,Pe 23 iunie, regimul de la Kiev, cu sprijinul Statelor Unite și al sateliților săi, a comis o altă crimă monstruoasă împotriva populației civile din Rusia. Sevastopolul a fost atacat, în timpul uneia dintre cele mai importante sărbători ortodoxe, Ziua Sfintei Treimi, care a fost aleasă special pentru atacul terorist, au spus reprezentanții MAE rus.

Aceștia au precizat că, în timpul atacului asupra Sevastopoului, patru persoane au fost ucise, inclusiv un copil de doi ani, care se juca pe plaja orașului, și o fetiță de nouă ani. Alte 151 de persoane au solicitat ajutor medical, dintre care 82 de persoane au fost internate, 55 de adulți și 27 de copii, mulți fiind în stare gravă.

La rândul său, Ministerul rus al Apărării a informat că rachetele operativ-tactice americane ATACMS echipate cu muniție cu dispersie au fost întrebuințate pentru a crește puterea distructivă. Toate misiunile de zbor au fost introduse de specialiștii americani, pe baza propriilor date de cercetare prin satelit. O dronă americană de cercetare de tip Global Hawk s-a aflat în apropierea Crimeei în timpul atacului asupra Sevastopolului.

Comentariul autorului: Incidentul de la Sevastopol, în timpul căruia resturile unor rachete ATACMS doborâte de apărarea antiaeriană rusă au căzut pe o plajă din apropierea orașului, este exacerbat de reprezentanții ruși, probabil în scopul trecerii la o nouă etapă de escaladare a conflictului din Ucraina.

În dimineața zilei de 24 iunie, presa rusă a vorbit despre o lovitură de răspuns, inclusiv împotriva lansatoarelor americane HIMARS, cu ajutorul cărora a fost executat atacul asupra Sevastopolului. Astfel, rachetele rusești au lovit ținte din regiunile Odesa și Nikolaev.

În ceea ce privește măsurile de retorsiune avut în vedere de oficialii de la Moscova împotriva SUA, specialiștii militari ruși apreciază că acestea ar putea viza, în primul rând, dronele americane de cercetare strategică aflate din ce în ce mai des deasupra Mării Negre. În Rusia există voci care cer de mult timp doborârea dronelor americane, care culeg informații pentru sprijinirea armatei ucrainene. Acum, atacul de la Sevastopol ar putea fi folosit pentru punerea în aplicare a acestor intenții.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel