Mogherini nu vrea ca Uniunea Europeană să ia parte la o invazie militară în Venezuela

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politici de securitate, Federica Mogherini
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politici de securitate, Federica Mogherini

Uniunea Europeană (UE) se opune oricărei "evoluţii militare" în criza din Venezuela, "venind atât din interiorul cât şi din exteriorul ţării", a declarat marţi în Consiliul de Securitate al ONU şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, transmite AFP.

Uniunea Europeană a făcut apel şi la sfârşitul lui februarie la "evitarea unei intervenţii militare" în Venezuela, într-o aluzie la ameninţările cu recurgerea la forţă lansate de SUA pentru a-l determina pe preşedintele Nicolas Maduro să renunţe la funcţie.

Marţi, în cadrul unei reuniuni consacrate relaţiilor dintre ONU şi UE, Federica Mogherini a subliniat că Europa se opune şi unei acţiuni militare "venind din interiorul" ţării, într-o aparentă referire la riscul unei preluări a puterii de către armata venezueleană.

"Nicio evoluţie militară, din interiorul ţării ori din exterior, nu este acceptabilă. O soluţie nu poate şi nu trebuie să fie impusă din exterior", a insistat şefa diplomaţiei UE.

Criza din Venezuela, a explicat Mogherini, are "cauze politice şi instituţionale, nu este vorba de o catastrofă naturală, iar soluţia trebuie să fie una paşnică, politică şi democratică" , a conchis ea.

Confruntarea dintre Maduro şi opozantul venezuelean Juan Guaido continuă de la sfârşitul lui ianuarie cu noi repercusiuni politice, economice şi umanitare şi fără să se întrevadă vreo soluţie, iar conflictul creează puternice divizări şi la ONU, SUA, majoritatea Europei şi mai multe ţări latino-americane susţinându-l pe Guaido, în timp ce Maduro se bucură în continuare de susţinere din partea Rusiei, Chinei, Cubei, Iranului, Coreei de Nord sau Siriei, care denunţă o ingerinţă occidentală în afacerile interne venezuelene.

Washingtonul - prima capitală care l-a recunoscut pe Guaido în fruntea ţării, după ce acesta s-a autoproclamat preşedinte interimar pe fondul gravei crize economice şi umanitare care afectează deja de câţiva ani Venezuela - a anunţat luni retragerea întregului personal diplomatic de pe teritoriul acesteia. În replică, marţi, MAE venezuelean a asigurat că autorităţile de la Caracas le-au ordonat diplomaţilor americani să plece în 72 de ore, întrucât prezenţa lor "reprezintă un risc pentru pacea, unitatea şi stabilitatea ţării".

Noua escaladă a survenit în urma celei mai grave pene de electricitate din istoria Venezuelei care a creat haos în spitale şi a determinat, între altele, blocarea exporturilor la principalul terminal petrolier al ţării. Responsabilul unei organizaţii neguvernamentale medicale a anunţat luni pe Twitter că 24 de oameni au murit în spitalele publice de la începutul penei de curent, de care preşedintele Maduro a afirmat că se face responsabilă administraţia de la Washington.

"Donald Trump este în cea mai mare măsură responsabil pentru atacul cibernetic asupra sistemului de electricitate venezuelean", a acuzat Maduro luni seara într-un discurs de la palatul prezidenţial Miraflores. Marţi, curentul revenise în mare parte din ţară, după şase zile de întrerupere.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel