Ambuscadă sau rușii și-au doborât singuri Su-34 și Su-35? S.V. Mateiu, despre misteriosul atac: Posibil ca ucrainenii să fi trimis sistemul lângă graniță

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:

Ziua de 13 mai a fost cu ghinion pentru Forțele Aeriene ale Federației Ruse, care au primit o lovitură neașteptată: au pierdut 2 elicoptere militare și două avioane de luptă Su-34 și Su-35, cele mai moderne avioane militare aflate în dotarea armatei ruse (exceptând, bineînțeles, cele câteva unități de Su-57, prezentat de Rusia ca avion de generația a cincea, dar care nu a fost utilizat până acum în apropiere de linia frontului din Ucraina).

Sâmbătă, agenția rusă TASS a raportat despre prăbușirea unor aeronave rusești. Ziarul rus Kommersant a raportat ulterior că este vorba de două avioane de luptă rusești și două elicoptere militare ruseșt, însă Moscova nu a confirmat acest lucru.

Harta: Regiunea Bryansk.

Regiunea Bryansk se învecinează cu partea de nord a Ucrainei și, de asemenea, cu Belarus. La fel ca regiunea Belgorod, de la invazia rusă a țării vecine, această regiune a raportat destul de des atacuri pe teritoriul său.

Toate cele patru aeronave, două avioane de luptă Su-34 și Su-35 și elicoptere Mi-8 MTPR-1, ar fi aparținut aceluiași grup aerian militar. Așa cum remarca și publicația ucraineană militarnîi, elicopterele Mi-8MTPR-1 și avioanele rusești executau o misiune comună de luptă. Mi-8MTPR-1 aveau rolul de a bloca radarele apărării antiaeriene, în timp ce avioanele Su-34 și Su-35 lansau bombe aeriene ghidate în regiunea Cernihiv.

Elicoptere rusești Mi-8MTPR-1 Rychag, foto: EngineeringRussia

În propaganda din Rusia, au apărut chiar și voci care susțin că avioanele de vânătoare Su-35, Su-34 și elicopterele Mi-8 au fost lovite cu rachete aer-aer, trase de avioane F-16.

Unul dintre cei mai cunoscuți piloți ucraineni Vadim Voroșilov a declarat că nu exclude varianta unui friendly fire: ”Rușii sunt cât se poate de speriați de mijloacele noastre aeriene de distrugere. Desigur, sistemele lor staționare de apărare aeriană la sol sunt în permanență de serviciu. În plus, interacțiunea aviației cu apărarea antiaeriană este dezorganizată. Prin urmare, cred că a fost friendly fire”, susține pilotul.

Dar, după cum a menționat agenția AP, Evgheni Prigojin a venit cu o ipoteză similară. „Patru avioane... dacă desenați un cerc la locurile lor accidentate (și toate sunt de fapt într-un cerc) se dovedește că acest cerc are un diametru de 40 de kilometri... acum intrați pe internet și vedeți ce tip de armă antiaeriană ar putea fi în centrul acestui cerc și apoi creați propria voastră versiune (a evenimentelor)”, a spus Prigojin.

 

Sistemele antiaeriene ale Ucrainei, poziționate aproape de granița cu Rusia?

Foto: Sistemul antiaerian NASAMS

Totuși, nu trebuie neglijată varianta ca armata ucraineană să fi încercat să-i surprindă pe piloții ruși. Nu ar fi prima dată când forțele ucrainene obțin succese importante împotriva unei armate ruse inflexibile și demotivate.

Comentând evenimentul, comandorul (r.) Sandu Valentin Mateiu este de părere că unul dintre sistemele furnizate de occidentali a fost poziționat în secret aproape de graniță pentru a intercepta aeronavele ruse.

”Foarte probabil au lovit ucrainenii. Nu-ți pică două elicoptere și două avioane de luptă, mai ales că primele au picat elicopterele care asigurau protecția radio-electronică împotriva adversarului. Ucrainenii au primit Patriot, dar astăzi cred că (au folosit) NASAMS. Sigur a fost o ambuscadă; ucrainenii au trimis sistemul în proximitatea frontierei și i-au prins pe ruși pe picior greșit”, a adeclarat Sandu Valentin Mateiu, prezent la Digi24.

În opinia sa, acțiunea de sâmbătă va avea un impact major și asupra moralului piloților ruși.

”Piloții ruși nu mai au curajul să intre în spațiul aerian contestat. (...) Cred că ucrainenii vor continua cu asemenea surprize pentru că vor să descurajeze aviația rusă să intervină în bătălia care urmează și rușii să nu-și poată trimite avioanele”, conchide Sandu Valentin Mateiu.

Andri Yusov, reprezentant al Direcției Principale de Informații a Ministerului ucrainean al Apărării, a comentat despre doborarea aeronavelor rusești în regiunea Bryansk a Federației Ruse.

„Putem continua metaforele despre încălcări ale regulilor de securitate la incendiu, despre fumat – poate că de data aceasta au fumat chiar în elicoptere... Există declarații oficiale că sistemele rusești de apărare aeriană sunt responsabile de acest lucru”, a adăugat el.

Potrivit lui Yusov, principalul lucru este că aceste avioane „cad și vor continua să cadă”.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel