Reichsbürger dă dureri de cap Berlinului. Extremiștii intenționau să cumpere arme din Croația

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:

Numărul persoanelor care aderă la mişcarea extremistă Reichsbürger este în creştere, afirmă ministrul german de Interne, Nancy Faeser, într-un interviu apărut în ediţia de duminică a cotidianului popular Bild, potrivit DPA și Agerpres.

Liderul grupării Reichsbürger, Prințul Heinrich al XIII-lea de Reuss, și-a folosit domeniul pentru a găzdui întâlniri în care el și un grup de conspiratori de extremă dreapta au complotat să răstoarne guvernul german și să-l execute pe cancelar. La subsol, grupul a depozitat arme și explozibili, spun procurorii și oficialii serviciilor de informații, citați de NYT.

După cum scrie media croată, unul dintre presupușii membri ai săi locuia și în Croația, unde s-a stabilit după ce s-a căsătorit cu o croată.

Operațiunea de achiziționare a armelor, a fost împiedicată de poliția croată și USKOK (structură pentru combaterea și investigarea infracțiunilor de criminalitate organizată și corupție), iar într-o acțiune internațională comună cu poliția germană au fost arestate zeci de persoane, inclusiv cetățeni croați.

În colaborare cu poliția germană, a fost declanșată o anchetă și au fost înregistrate convorbiri telefonice cu suspecții, din care reiese că aceștia au aranjat achiziționarea de puști automate, puști  cu lunetă, pistoale, mitraliere, grenade de mână.

 

Reichsbürger, pericol în creștere

 

Agenţiile de informaţii interne germane estimează acum că numărul aderenţilor la mişcare, o colecţie disparată de grupuri care nu recunosc autoritatea statului german, este de circa 23.000. Potrivit lui Faeser, aceasta înseamnă o creştere de 9,5% comparativ cu anul trecut.

Agenţiile de informaţii au estimat acest număr la 19.000 atât în 2018, cât şi în 2019.

Deşi aderenţii la mişcarea Reichsbürger au putut fi văzuţi la marşuri politice în ultimele luni, participând în special la proteste împotriva măsurilor de controlare a pandemiei, arestările din această săptămână ale membrilor unui grup care ar fi plănuit răsturnarea statului german au adus mişcarea în prim-plan.

În raportul lor anual privind mişcările extremiste, agenţiile de informaţii interne au atribuit motivaţia de extremism de dreapta unui procent de peste 5% din acest grup pe care îl numesc 'Reichsbürger şi autoguvernaţii'.

Aproximativ 10% dintre membrii Reichsbürger sunt văzuţi ca potenţiali violenţi, poliţia germană atribuind 239 de fapte violente mediilor Reichsbürger în ultimul an, o creştere substanţială faţă de 2020.

Miercuri, procurorii federali au dispus arestarea a 25 de persoane, printre care un fost membru al parlamentului din partea formaţiunii de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), un aristocrat şi ofiţeri activi sau în retragere din armată.

Cele 23 de persoane reţinute rămân în arest, iar procurorii federali au iniţiat procedurile pentru extrădarea din Austria şi Italia a doi bărbaţi arestaţi acolo. Alte 27 de persoane sunt legate de acest caz.

Dintre persoanele arestate, 22 sunt acuzate de apartenenţă la o organizaţie teroristă care urmărea răsturnarea statului.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel