Ministrul rus al apărării a inspectat trupele participante la ''operația militară specială'' din Ucraina

whatsapp-image-2023-01-17-at-10-20-49_11460600
Ministrul rus al apărării, generalul Serghei Șoigu, a inspectat statul major al Grupului de trupe Est.
Ministerul rus al Apărării a anunțat, pe 17.01.2023, că ministrul Serghei Șoigu a inspectat grupul întrunit de trupe din zona operației militare speciale din Ucraina, deplasându-se în punctul de comandă al Grupului de trupe “Est”. 

,,Ministrul rus al apărării, general de armată Serghei Șoigu, a inspectat statul major al Grupului de trupe Est, în timpul unei vizite de lucru în zona desfășurării operației militare speciale”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului, preluat de agenția Interfax.

,,În punctul de comandă, Serghei Șoigu a audiat un raport al comandantului Grupupului de trupe Est, general locotenent Rustam Muradov, privind situația actuală și acțiunile trupelor în zona de responsabilitate a grupului”, se mai precizează în comunicat.

,,De asemenea, ministrul apărării i-a ascultat și pe comandanții structurilor din cadrul gupului de trupe cu privire la progresele înregistrate în desfășurarea misiunilor de luptă pe direcțiile principale”, au menționat reprezentanții ministerului.

O atenție specială în timpul discuțiilor a fost acordată organizării asigurării multilaterale a trupelor implicate în operația militară specială, executării fortificațiilor și creării condițiilor pentru desfășurarea în siguranță a personalului în teren, precum și pentru activitatea unităților medicale și logistice.

“Serghei Șoigu le-a mulțumit militarilor care îndeplinesc cu curaj misiuni în zona operației militare speciale și, de asemenea, le-a oferit distincții de stat pentru dăruirea și eroismul lor”, au concluzionat reprezentanții ministerului.

“Voi slujiți cu demnitate și ne apărați Patria, îi ajutați pe cei care au nevoie de ajutor, faceți totul pentru a aduce mai aproape ziua numită Ziua Victoriei”, a spus Șoigu în discursul său.

Pe 11 ianuarie, partea rusă a anunțat că șeful Statului Major General (SMG) al Forțelor Armate ale Federației Ruse, general de armată Valeri Gherasimov, a fost numit la conducerea grupului întrunit de trupe din zona operației militare speciale din Ucraina.

Locțiitorii acestuia au devenit comandantul-șef al Forțelor Aerocosmice, general de armată Serghei Surovikin, comandantul-șef al Forțelor Terestre, general colonel Oleg Saliukov, și locțiitorul șefului SMG, general colonel Alexei Kim.

Anterior, grupul de trupe ruse, desfăşurat în Ucraina, a fost comandată de generalul Surovikin.

,,Creșterea nivelului de conducere al operației militare speciale este asociată cu extinderea dimensiunii misiunilor îndeplinite în cursul implementării acesteia, nevoia de a organiza o interacțiune mai strânsă între categoriile de forțe armate și genurile de trupe, precum și cu îmbunătățirea calității tuturor tipurilor de sprijin și eficienței comenzii și controlului grupului de trupe (forțe)”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerul rus al Apărării din 11 ianuarie.

Comentariul autorului: Potrivit anumitor indicii, între care și o hartă identificată în punctul de comandă în timpul inspecției ministrului din 16 ianuarie, se poate aprecia că zona de responsabilitate a grupului de trupe Est include teritoriul Republicii Populare Donețk.

În ultima perioadă, trupele ruse au intensificat acțiunile ofensive desfășurate pe această direcție. Împreună cu unitățile companiei militare private Wagner, militarii ruși au făcut progrese semnificative, în special în localitățile Soledar și Bahmut (Artemovsk).

Probabil că, inspecția ministrului vizează impulsionarea acțiunilor pentru “eliberarea” integrală a Republicii Populare Donețk, aflată încă sub un control substanțial al trupelor ucrainene.

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes
x close