Ministrul de externe al Serbiei: Nu se va ajunge la un acord cu Pristina

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Nu se va ajunge la un acord cu Pristina, deoarece albanezii nu doresc acest lucru, a declarat ministrul de externe al Serbiei, Ivica Dacic. În interviul acordat joi seara pentru postul de televiziune BN din Bijeljina, Dacic a afirmat că divizarea Kosovo nu este o idee de ieri, că despre acest subiect s-a vorbit de ani de zile și că în 2005 Serbia a avut din partea comunității internaționale o ofertă pentru împărţirea Kosovo, potrivit Rador.

„Este nevoie să se aplice o politică înțeleaptă. Sunt sigur că Pristina nu va accepta acest lucru, dar oficialii kosovari vor fi responsabili”, a declarat Dacic, adăugând că Statele Unite se implică cel mai mult ca să se realizeze un acord. Acesta a adăugat că ei au făcut acest lucru pentru că au văzut că această chestiune nu s-a terminat.

„Şi astăzi ei spun că 116 țări au recunoscut Kosovo, ceea ce este o minciună. Întreaga creație se bazează pe minciuni și pe acte criminale”, a subliniat Dacic.

„Germania și Marea Britanie îl conving pe (prim-ministru kosovar Ramush) Haradinaj să nu elimine taxele pe mărfurile importate din Serbia și Muntenegru”, a declarat Dacic şi a remarcat că pe scenă urmează să apară inversarea rolurilor.

„Cineva crede că Haradinaj este curajos, dar el nu face nimic fără a avea un sprijin extern. În acest caz, SUA „le trag preşul de sub picioare” şi ei se întorc spre alţii. SUA nu vor permite Serbiei să fie constructivă și nici ca în Kosovo situaţia să fie rea, pentru că asta afectează concepția lor”, a menţionat Dacic.

De asemenea, el a precizat că Balcanii au fost întotdeauna un butoi de pulbere, dar că cineva din afară a aprins întotdeauna fitilul.

„Când se întâlnesc unii din Bosnia-Herțegovina se întâlnesc la Sydney sau New York, atunci suntem ca frații și aici ne războim între noi. Ar trebui să ne poziţionăm invers, să lucrăm pentru interese comune”, se menţionează în declaraţia lui Dacic, publicată pe site-ul televiziunii BN.

„Dacă (președintele Turciei, Recep Tayyip) Erdoğan susţine că „energia lor vitală” este în Sarajevo, eu spun, de asemenea, că seva noastră este în Banjaluka și Bijeljina, nu văd unde este problema”, a spus Dacic.

Serbia ar trebui să învețe de la croați și sloveni care au folosit destrămarea Iugoslaviei pentru interesele lor.
„Nouă, sârbilor, ne place să vorbim, fără să facem nimic”, a afirmat Dacic.
„Să tăceţi și să acţionaţi, așa că trebuie să avem un plan.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel