Interceptările au fost publicate de Direcţia Principală de Informaţii (GUR) din cadrul Ministerului Apărării de la Kiev.
"Până pe 24 august, ar trebui să ne atace forţe uriaşe. Va fi Ziua Independenţei (Ucrainei, n.r.). Vor să organizeze o execuţie demonstrativă" - susţine soldatul rus, referindu-se la trupele ucrainene, potrivit RADOR.
La un moment dat, mama soldatului încearcă să-şi liniştească fiul, argumentând că liderii militarilor ruşi nu vor permite acest lucru.
"Prin urmare, vor consolida (apărarea rusă, n.r.), se vor gândi ei la ceva" - a declarat femeia.
Soldatul, însă, nu pare mulţumit de răspuns şi constată că, în rândurile Forţelor Armate ale Rusiei, nu sunt suficienţi oameni.
"Un băiat, Dumnezeu să-l ierte, a spus, la un moment dat, că vom rămâne cu toţii aici. Se pare că are dreptate... Comandantul nostru de brigadă trebuie judecat pentru toate acestea. Nu există oameni, nu există nimic. Nişte nenorociţi" - afirmă ocupantul, nemulţumit de superiorii săi militari.
Acesta a adăugat că, cel probabil, Forţele Armate ale Ucrainei "vor trece prin ele (trupele ruse, n.r.) şi nici măcar nu se va şti că am fost aici".