România și miliardele SAFE: între birocratie, datorii și șansa de a renaște industria de apărare
În ultimele două zile am fost inundați de declarații triumfaliste: România primește 16,6 miliarde de euro din noul program european SAFE. Politicienii au aplaudat, comentatorii au vorbit despre o victorie strategică. Dar în tot acest entuziasm s-a pierdut un adevăr simplu: SAFE nu înseamnă cadouri de la Bruxelles, ci împrumuturi. Și împrumuturile au o singură regulă: trebuie returnate.
SAFE – Security Action for Europe cere Guvernului să prezinte până la 30 noiembrie 2025 un plan național de investiții în apărare. Planul trebuie să conțină ce vrem să cumpărăm, de unde, în ce ritm și cu ce garanții. Dacă documentul nu este credibil, Comisia poate să-l respingă. Asta înseamnă că există un risc real ca miliardele promise să rămână doar pe hârtie. Nu e suficientă voința politică. E nevoie de o administrație capabilă, de instituții dedicate, de coordonare între Ministerul Apărării, Ministerul Economiei și Finanțe. Dacă fiecare trage în altă direcție, dacă birocratia blochează deciziile, pierdem banii.
Achiziții cu restricții
Sisteme HIMARS livrate României
SAFE nu ne lasă libertate totală. Banii pot fi folosiți doar pentru achiziții comune în industria europeană de apărare. Adio contracte directe, pe termen lung, cu furnizori din SUA sau Israel, acolo unde România și-a construit tradițional securitatea. Doar până în mai 2026 pot fi acceptate contracte naționale, și numai dacă beneficiile sunt împărțite și cu alte state. Cu alte cuvinte, SAFE ne împinge să cumpărăm european. Dintr-o perspectivă, e logic: Uniunea vrea să-și întărească propria industrie. Dar pentru România, asta poate însemna o reducere a flexibilității strategice și a parteneriatelor tradiționale.
Împrumuturile SAFE vin la pachet cu reguli dure. Comisia va monitoriza ca utilizarea banilor să fie compatibilă cu regulile fiscale ale UE. Deficitele și datoria publică sunt deja o problemă la București. Orice derapaj poate duce la blocarea finanțării.
Nu există marjă de manevră: SAFE înseamnă bani cu condiții, plăți etapizate, verificări periodice și transparență totală.
Nu toți au spus „da”
Opt state membre, printre care Germania, Olanda și Suedia, au refuzat SAFE. Motivul? Se pot împrumuta singure, mai ieftin, pe piețele internaționale. Totuși, aceste state participă la achizițiile comune, pentru a-și susține industriile.
România, însă, nu are acest lux. Suntem obligați să apelăm la SAFE pentru a putea moderniza armata și salva industria de apărare. Dar tocmai de aceea presiunea e mai mare: dacă ratăm, nu avem plan B.
Cel mai mare pericol nu e doar fiscal, ci de imagine. Dacă România nu reușește să acceseze sau să gestioneze corect fondurile, mesajul către Bruxelles va fi devastator: o țară incapabilă să-și respecte angajamentele, chiar și atunci când e vorba de propria securitate.
O oportunitate industrială pentru România
IAR Brașov, sursă foto: MApN
Privită cu luciditate, SAFE e și o șansă rară. Industria noastră militară, de la Uzina Mecanică Cugir până la Aerostar Bacău și IAR Brașov, are nevoie disperată de capital și modernizare. SAFE poate oferi exact asta – linii de producție noi, parteneriate cu giganți europeni, exporturi către piața comună.
Dar nu e suficient să cumperi arme. Regulile cer ca banii să fie folosiți pentru achiziții comune în industria europeană. Asta înseamnă că România ar putea deveni parte din proiecte de anvergură: tancul european, dronele MALE, producția de muniție de artilerie. Dacă jucăm inteligent, nu doar cumpărăm, ci și producem și exportăm.
În plus, SAFE are o clauză cheie: achiziții „cu, în și pentru Ucraina”. România, cu granița sa lungă și cu infrastructura deja tensionată de război, poate deveni un hub logistic și industrial pentru reconstrucția militară ucraineană.
Lecția PNRR – fără instituții clare, banii rămân doar promisiuni
Am mai trecut prin febra „fondurilor europene” odată cu PNRR. Și știm cât de greu e să treci de la anunț la implementare. SAFE seamănă cu PNRR prin logica sa: Comisia dă bani, dar doar dacă prezinți un plan național credibil. Diferența e esențială: PNRR combina granturi și împrumuturi, SAFE aduce doar credite.
Pentru România, asta înseamnă că datoria publică va crește, iar fiecare tranșă accesată va fi verificată la sânge. O administrație care s-a poticnit cu PNRR trebuie acum să livreze rapid un document mult mai sensibil politic și financiar.
Polonia și România – doi poli ai flancului estic
Imagine cu caracter ilustrativ: La 6 decembrie 2022, a sosit în Polonia primul lot de 10 tancuri de luptă K2. Sursă foto: Cont Twitter Mariusz Błaszczak
Privind cifrele, se vede limpede că Uniunea își joacă viitorul pe est. Polonia primește aproape 44 de miliarde de euro, România peste 16 miliarde. Împreună, aceste două țări absorb aproape jumătate din fondurile SAFE.
Dar între ele există o diferență fundamentală. Polonia a investit masiv și din resurse proprii: a cumpărat tancuri K2 din Coreea, avioane F-35 din SUA, sisteme HIMARS. SAFE vine să-i completeze un efort deja colosal. România, în schimb, are încă o industrie militară fragilă și un buget apăsat de deficit. Pentru noi, SAFE e mai puțin o completare și mai mult un colac de salvare.
Această paralelă arată clar: dacă Polonia folosește SAFE pentru a-și accelera ritmul, România trebuie să-l folosească pentru a recupera decalajele și pentru a evita marginalizarea.
Sperăm să fim realiști și strategici.
Instrumentul SAFE s-a vorbit la început că este împărțit pe două categorii. Sisteme militare mai clasice: muniții și rachete, sisteme de artilerie, dotări pentru lovirea în adâncime, echipamente pentru soldați și armament de infanterie, mobilitate militară, dar si tehnica avansată: în special în domeniul aerian, maritim și al dronelor: sisteme de apărare antiaeriană și antirachetă; capabilități maritime de suprafață și subacvatice; drone și sisteme antidrone; sprijin strategici care include transportul aerian strategic și de alimentare în aer, active și serviciile spațiale; protecția activelor spațiale; inteligența artificială și războiul electronic.
Să sperăm că nevoile noastre specifice nu vor fi uitate și schimbate in achiziții comune doar pentru usurinta de a face parteneriate și a lua banii, deorece banii noi o să-i plătim până la urmă.
Propunerile inițiale de proiecte ale Romîniei au fost stabilite în cadrul Grupului de lucru constituit prin Hotărârea aprobată de CSAT la data de 30 aprilie 2025 și condus de Cancelaria Primului-Ministru, în consultare cu echipa Administrației Prezidențiale și s-a transmis că “aproximativ 70% dintre proiectele incluse în aplicația depusă de România au în vedere achiziții de echipamente militare care să dezvolte industria națională de apărare, iar restul de 30% pentru creșterea mobilității militare de tip transport și conectare logistică”. Da, avem nevoie de autostrăzi, așa cum ar trebui probabil să introducem și modernizarea liniilor ferate, dar sper că mobilitatea militară poate fi integrată în ideea de achiziții comune cu alți parteneri europeni, deși este amintită în documentul inițial,
Trebuie deci să fim și strategici și realiști: să nu punem in planul de inzestrare ceea ce nu putemn realiza, ca în cazul PNRR, sau nu se potrivește cu definițiile programului european. Să ținem cont și de condiția înzestrării complementare, să gîndim inzestare și în funcție de parteneriatele strategice cu țări europene.
Ce trebuie făcut?
Armata României / Foto: Constantin Apetroaei, Constantin Enciu
Crearea unui Task-Force interministerial pentru SAFE, sub coordonarea Guvernului, cu implicarea MApN, Economiei, Finanțelor și industriei de apărare ar fi un bun pas de inceput.
Definirea unui Plan de investiții în apărare 2025–2030, din interiorul strategiei de inzestrare a armatei existentă la MAPN, dar care se tot amana de la an la an, care să combine achizițiile imediate (muniție, drone, sisteme C4ISR) cu investiții în infrastructură industrială și R&D este obligatoriu si urgent.
Orientarea spre proiecte europene comune – exemplu: programul de tancuri europene, drone MALE, producția comună de muniție. România ar trebui să devină parte integrantă, nu doar cumpărător marginal.
Parteneriate public-private cu companii europene de apărare (Airbus, Rheinmetall, Leonardo) pentru transfer tehnologic și producție locală poate fi o bună strategie. Alinierea cu Ucraina este o oportunitate, România poate propune proiecte comune cu industria ucraineană (drone, artilerie, sisteme cibernetice), ceea ce ar consolida rolul său de punte strategică UE–Ucraina.
România are șansa de a folosi SAFE ca motor de modernizare militară și industrială, dar succesul depinde de capacitatea administrativă și de voința politică de a construi rapid un plan coerent și integrat. SAFE nu e darul Europei pentru România. Este o linie de credit condiționată, un test dur pentru guvernare și pentru administrație. Limitările sunt clare, condițiile dure, riscurile evidente: datorie publică mai mare, restricții de achiziție, blocaje birocratice.
Rămâne de văzut dacă România va avea maturitatea de a transforma această provocare într-o șansă sau dacă SAFE va deveni încă un exemplu de promisiune ratată.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
