Mike Pompeo: Rusia că vrea să-l reducă la tăcere pe Navalnîi

S.I. Catalin |
Data publicării:

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a acuzat duminică Rusia că l-a arestat pe opozantul Alexei Navalnîi la sosirea la Moscova pentru a-l reduce la tăcere, transmite dpa.

,,Statele Unite condamnă ferm decizia Rusiei de a-l aresta pe Alexei Navalnîi. Reţinem cu îngrijorare serioasă că închiderea acestuia este ultima dintr-o serie de încercări de a-i reduce la tăcere pe Navalnîi şi alte personalităţi din opoziţie şi voci independente critice la adresa autorităţilor ruse", a comunicat Pompeo.

,,Cerem guvernului rus să asigure condiţii egale pentru toate partidele politice şi candidaţii care doresc să concureze în procesul electoral", a adăugat secretarul de stat, cerând "eliberarea necondiţionată a lui Navalnîi".

Cel mai cunoscut critic al Kremlinului a revenit duminică seara de la Berlin la Moscova, după cinci luni petrecute în Germania, unde fusese tratat în spital în urma otrăvirii cu agent neurotoxic Noviciok.

Opozantul în vârstă de 44 de ani a fost reţinut la controlul paşapoartelor şi urmează să rămână în arest până la decizia unei instanţe; audierea este programată în 29 ianuarie.

Pompeo a făcut declaraţia citată la câteva ore după ce echipa preşedintelui ales al Statelor Unite, Joe Biden, ceruse eliberarea lui Navalnîi.

Organizaţia pentru drepturile omului Amnesty International a apreciat că arestarea este "încă o dovadă că autorităţile ruse încearcă să-l reducă la tăcere" pe adversarul preşedintelui Vladimir Putin.

,,Închiderea lui nu face altceva decât să sublinieze necesitatea de a investiga acuzaţiile sale că a fost otrăvit de agenţi ai statului care acţionau la ordine de la cele mai înalte niveluri", a declarat şefa biroului din Moscova al Amnesty, Natalia Zviaghina.

,,Autorităţile au tratat sosirea lui Alexei Navalnîi ca pe o operaţiune de securitate de mare amploare, cu sute de agenţi de poliţie chemaţi la aeroportul Vnukovo, care i-au arestat şi i-au evacuat pe susţinătorii lui Navalnîi", a arătat ea. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel