MIG-29 din Polonia și F-16 din SUA reapar în discuție. Fostul comandant-șef al forțelor NATO din Europa: ”Ucraina are nevoie de avioane de luptă”

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Avioane F-16 si MiG-29 ale Fortelor Aeriene Poloneze. Sursa Foto: Sily Powietrzne Rzeczypospolitej Polskiej.
Avioane F-16 si MiG-29 ale Fortelor Aeriene Poloneze. Sursa Foto: Sily Powietrzne Rzeczypospolitej Polskiej.

James Stavridis, fostul comandant-șef al forțelor NATO din Europa este tranșant când vine vorba de ajutorul pe care trebuie să-l primească ucrainenii.

Amiralul SUA arată că livrarea tancurilor occidentale în Ucraina va fi „de o importanță critică” și spune că lucrurile nu ar trebui să se oprească aici.

„Cred că Ucraina are nevoie de avioane de luptă”, a spus Stavridis pentru ZDF.

Mai exact, fostul înalt oficial NATO susține furnizarea către armata ucraineană a avioanelor de luptă poloneze MiG-29 și americane F-16.

Potrivit lui Stavridis, MiG-29 pot fi livrate direct, întrucât ucrainenii știu să le opereze. 

În ceea ce privește al doilea tip de aeronavă, această schemă va dura mai mult timp, dar piloții ucraineni ar putea învăța rapid să piloteze avionul american, deoarece F-16, „este o aeronavă relativ simplă, ușor de învățat”.

În ce privește aprovizionarea Ucrainei cu tancuri occidentale, Stavridis spune că acest tip de armament este important pentru lupta la sol, indiferent de țara NATO din care provin tancurile.

Cu toate acestea, potrivit lui, atacatorii ruși au mai mult succes „pe cer” decât la sol. De aceea, Ucraina ar trebui să primească în continuare sprijin în protecția spațiului său aerian.

„Asta înseamnă, de exemplu, bateriile Patriot care sunt furnizate de Statele Unite și apoi, eventual, de Germania”, a spus Stavridis.

Totodată, fostul comandant împărtășește evaluarea șefului Statului Major al SUA, Mark Milley, cu privire la mersul războiului. „Problema Crimeei, în special, va fi foarte dificilă”, a spus Stavridis.

Ministrul Economiei și vicecancelarul Germaniei, Robert Habek, s-a exprimat în favoarea livrării tancurilor de luptă poloneze Leopard către Ucraina.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel