Mesaj emoţionant adresat de Zelenski lui Putin: Înapoiaţi copiii părinţilor lor!

Eduard Pascu / 27 iun 2019 / 19:37
marinari ucraineni capturaţi în timpul incidentului naval de la sfârşitul lunii noiembrie 2018 în Marea Neagră
marinari ucraineni capturaţi în timpul incidentului naval de la sfârşitul lunii noiembrie 2018 în Marea Neagră

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a cerut joi omologului său rus, Vladimir Putin, să-i elibereze pe cei 24 de marinari ucraineni încarceraţi în Rusia, după incidentul din noiembrie trecut în Marea Neagră, când gărzile de coastă ruse au deschis focul asupra a trei vase militare ucrainene şi au sechestrat echipajele împreună cu navele, informează Unian şi Efe. 

'Vreau să mă adresez preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin: toţi avem copii, înapoiaţi copiii părinţilor lor!', a declarat Zelenski într-o conferinţă de presă.

Preşedintele ucrainean, potrivit agenţiei de presă Unian, a criticat atitudinea ministrului de externe Pavlo Klimkin, care nu l-a informat cu privire la nota diplomatică trimisă de Rusia despre marinarii ucraineni, remarcând că a aflat despre schimbul de note între Moscova şi Kiev pe această temă de pe internet.

'Voi explica într-un limbaj simplu şi nu juridic. Eu, ca preşedinte al Ucrainei, nu am văzut răspunsul nostru la nota venită din Rusia, deoarece dl. Klimkin nu a considerat necesar să discute aceste probleme cu preşedintele Ucrainei', a spus el.

Zelenski a avertizat că este vorba de o problemă care priveşte securitatea ţării şi a cetăţenilor ei, ceva care 'este o prioritate pentru orice preşedinte, indiferent dacă cineva îl place sau nu', în aluzie la Klimkin.

Acuzați de trecerea ilegală a frontierei



Preşedintele ucrainean a acuzat Rada Supremă (parlamentul unicameral) de menţinerea lui Pavlo Klimkin la conducerea Ministerului de Externe şi că a împiedicat înlocuirea acestuia cu Vadim Pristaiko, şef adjunct al administraţiei prezidenţiale, fost ambasador al Ucrainei la NATO şi diplomat de carieră.

Anterior, MAE ucrainean declarase că a primit o notă din partea Ministerului de Externe al Rusiei 'cu propunerea cinică'' ce solicită părţii ucrainene să ofere garanţii în scris privind continuarea procedurii penale împotriva marinarilor reţinuţi la Moscova 'în conformitate cu legislaţia rusă', conform Ukrinform. Moscova îi acuză de trecerea ilegală a frontierei ruse.

Rusia refuză eliberarea celor 24 de marinari ucraineni capturaţi în noiembrie anul trecut în apropiere de Peninsula Crimeea, în ciuda hotărârii pronunţate la 25 iunie de către Tribunalul Internaţional pentru Dreptul Mării (ITLOS). Instanţa internaţională ceruse Rusia eliberarea marinarilor ucraineni şi returnarea celor trei nave Kievului până în data de 25 iunie.

Kievul, care a primit sprijin din partea SUA şi a UE, a apelat la ITLOS, dar Moscova a decis în prealabil să nu se prezinte pentru audieri, susţinând că incidentul ţine de competenţa exclusivă a justiţiei ruse.

Decizia instanței


'Rusia trebuie să aplice imediat şi necondiţionat decizia' instanţei internaţionale privind eliberarea celor 24 de marinari ucraineni şi returnarea celor 3 nave, a reacţionat Pavlo Klimkin într-o postare pe Facebook miercuri. Avocatul marinarilor ucraineni, Nikolai Polozov, a explicat că Rusia ceruse Kievului garanţii în scris că marinarii eliberaţi nu se vor sustrage justiţiei ruse şi se vor prezenta la procesul împotriva lor la un tribunal din Crimeea, forţând astfel Ucraina să recunoască de facto jurisdicţia Federaţiei Ruse asupra peninsulei anexate, potrivit Gordon.ua. MAE ucrainean a calificat oferta Moscovei drept inacceptabilă.

Zelenski a declarat, după ce a câştigat alegerile prezidenţiale, că una dintre priorităţile sale va fi eliberarea tuturor ucrainenilor deţinuţi în Rusia.

În pofida condamnării internaţionale unanime, preşedintele rus Vladimir Putin a apărat folosirea forţei împotriva navelor ucrainene şi a celor 24 de membri ai echipajelor. 

Vezi și: Zelenski a pledat pentru aderarea Ucrainei la UE și NATO

Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Copyright 2019 - Toate drepturile rezervate.
defense.n-nxt.26