Mesaj de la Washington pentru Putin: Unica agresiune în Ucraina este retorica belicoasă a liderului Rusiei

DefenseRomania Team |
Data publicării:
Vladimir Putin, sursă foto: Kremlin.ru
Vladimir Putin, sursă foto: Kremlin.ru

Casa Albă a respins joi acuzaţiile preşedintelui rus Vladimir Putin, care a indicat Occidentul drept promotor al tensiunilor cu Ucraina, şi a subliniat că "unica agresiune" pe care o remarcă este "retorica belicoasă" a liderului de la Kremlin şi creşterea prezenţei militare ruse la frontieră, transmite EFE.

Totodată, purtătoarea de cuvânt a administraţiei preşedintelui Joe Biden, Jen Psaki, nu a dorit să confirme că negocierile privind această criză vor începe în ianuarie la Geneva, aşa cum a anunţat Putin în conferinţa de presă anuală susţinută joi. Psaki a recunoscut totuşi că aceasta este intenţia, dar a cerut răbdare până când se stabilesc toate detaliile.

"Ei bine, faptele sunt o chestie simpatică, iar faptele arată clar că unica agresiune pe care o vedem la graniţa Rusiei şi Ucrainei o reprezintă creşterea prezenţei militare a ruşilor şi retorica belicoasă a liderului Rusiei", a declarat Psaki în conferinţa de presă zilnică de la Casa Albă.

În conferinţa sa de presă anuală, Putin a cerut garanţii imediate de securitate din partea SUA şi a NATO pentru a reduce tensiunea cu Ucraina, pe care a acuzat-o că pregăteşte o nouă ofensivă în Donbas, acuzaţie negată însă de Kiev.

"Declaraţia preşedintelui Rusiei privind presupusa pregătire a unei operaţiuni militare ucrainene în Donbas nu corespunde realităţii", a declarat joi purtătorul de cuvânt al MAE ucrainean, Oleg Nikolenko, citat de agenţia UNIAN. Nikolenko a adăugat că autorităţile de la Kiev "aspiră exclusiv la pace".

În ceea ce priveşte comentariile făcute de Putin la adresa NATO, pe care a acuzat-o că "a înşelat" Rusia cu cinci valuri de extindere de la Războiul Rece şi până în prezent, Psaki a amintit că această organizaţie este "o alianţă defensivă, nu una agresivă" şi că "nu există nicio dovadă care să sugereze contrariul", atât în ceea ce priveşte NATO, cât şi SUA.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel