Merkel - Putin, întâlnire bilaterală. Ce s-a întâmplat la întrevedere

Bianca Ştefan |
Data publicării:
Angela Merkel și Vladimir Putin
Angela Merkel și Vladimir Putin

Președintele rus Vladimir Putin și cancelarul german Angela Merkel nu au ajuns la niciun acord în urma întâlnirii bilaterale pentru prima oară după anexarea Crimeei de către Rusia.

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Vladimir Putin nu au făcut niciun progres clar pe temele conflictelor din Siria şi Ucraina, relaţiilor cu Iranul şi conductei de gaz Nord Stream 2, discutate sâmbătă noaptea, transmite Reuters.

Ei au făcut declaraţii ziariştilor doar înainte de întrevedere, fără a accepta şi întrebări din partea acestora.

După convorbiri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peksov, a declarat presei că nu s-a ajuns la niciun acord în urma dialogului de la castelul Meseberg, la nord de Berlin.

El a precizat că atât Merkel, cât şi Putin consideră proiectul Nord Stream 2 pur comercial, în ciuda contestării de către Statele Unite şi Ucraina a acestei rute alternative de transport pentru gazele ruseşti. "De aceea, este necesar să se ia măsuri împotriva posibilelor atacuri neconcurenţiale şi ilegale din partea unor terţe ţări, pentru încheierea în cele din urmă a acestui proiect", a spus Peskov, fără a preciza despre ce măsuri este vorba. El a susţinută că nu s-au discutat sâmbătă eventualele sancţiuni americane împotriva firmelor participante la construcţia noii magistrale de transport a gazelor.

La ce se aștepta Merkel înainte de întâlnire

Înaintea întrevederii, Merkel subliniase că se aşteaptă ca Ucraina să aibă în continuare un rol în transportul gazelor din Rusia către vestul Europei şi salutase începutul dialogului pe această temă între Uniunea Europeană, Ucraina şi Rusia.

Statele Unite insistă ca Berlinul să oprească construcţia conductei pe sub Marea Baltică, susţinând că aprovizionarea directă a Germaniei cu gaze ruseşti va creşte dependenţa energetică a ţării de Moscova. Pe de altă parte, arată Reuters, Ucraina se teme că Nord Stream 2 va permite Rusiei să scoată Kievul din sistemul de transport al gazelor.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel