Medicul Ana Maria Alexandra Stănescu a fost decorată de Statul Major al Apărării pentru merite profesionale

ana-maria-stanescu_65052400
Foto: Ana Maria Alexandra Stănescu
Medicul Ana Maria Alexandra Stănescu a fost decorată de Statul Major al Apărării.

Ana Maria Alexandra Stănescu, medic și profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, a fost decorată de Șeful Statului Major al României pentru merite profesionale, inclusiv în domeniul cercetării.

Aceasteia i-a fost acordată Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării, chiar de generalul Gheorghiță Vlad, șeful Armatei României.

„Onoare, responsabilitate și recunoștință.

Am primit cu profund respect Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării, o distincție care reprezintă atât o mare onoare, cât și o responsabilitate pe măsură.

Mulțumesc Șeful Statului Major al Apărării pentru încrederea acordată și pentru această recunoaștere deosebită.

Le sunt recunoscătoare tuturor celor care m-au susținut, m-au îndrumat și mi-au fost alături de-a lungul parcursului meu profesional.

Port această emblemă cu respect și asumare, cu angajamentul de a-mi continua activitatea cu aceeași dedicare și profesionalism”, a transmis Ana Maria Alexandra Stănescu.

Alte știri de interes
x close