Mass-media ucraineană: Administraţia Biden a reuşit să-l convingă pe Volodimir Zelenski să devină mai flexibil în viitoarele negocieri cu Rusia

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mai redus din condiţiile pe care le pune pentru a se aşeza la masa negocierilor cu Rusia pentru a pune capăt războiului şi nu va mai cere destituirea şefului statului rus, Vladimir Putin, a relatat joi cotidianul ucrainean Kyiv Post, citat de EFE.

Publicaţia, care este tipărită în limba engleză, a indicat că administraţia preşedintelui american Joe Biden a reuşit să obţină ca liderul ucrainean să-şi flexibilizeze condiţiile atunci când vine vorba să negocieze pacea cu Rusia.

Kyiv Post, care citează ca surse doi funcţionari familiarizaţi cu subiectul, aminteşte că, la 6 noiembrie, Zelenski a declarat că este deschis ''discuţiilor sincere'' cu Rusia.

Iar, pentru a face acest lucru, Zelenski a formulat o serie de condiţii, dintre care unele erau deja cunoscute, cum ar fi restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei, pedepsirea criminalilor de război şi reparaţii de război, între altele.

Însă, spre deosebire de anunţurile anterioare, Zelenski a ''omis'' să menţioneze condiţia potrivit căreia Putin trebuie destituit din funcţie înainte de a putea avea loc astfel de negocieri, a remarcat cotidianul ucrainean.

Această schimbare s-a produs după ''zile de negocieri între Kiev şi Washington'' care au inclus o reuniune, săptămâna trecută, a consilierului pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, cu Zelenski, în capitala ucraineană.

Unul dintre înalţii funcţionari din administraţia ucraineană a declarat pentru Kyiv Post că, deşi americanii nu l-au ''instruit'' explicit pe Zelenski şi pe aliaţii săi din Ucraina să-şi schimbe abordarea, au transmis totuşi Kievului că trebuie să demonstreze ''mai mult entuziasm în a pune capăt conflictului într-un mod prietenesc şi înţelept''. ''Ideea este să demonstrăm pe scena internaţională, o dată în plus, că Ucraina, şi nu Rusia, este partea care caută pacea'', a adăugat sursa citată.

,,Aceasta nu înseamnă că (ucrainenii) trebuie să se aşeze la masa negocierilor chiar acum. Nici măcar nu considerăm că acum este momentul adecvat, în funcţie de ceea ce face Rusia. Însă trebuie să arate voinţa de a soluţiona conflictul, pentru că nimeni nu este mai interesat decât Ucraina să se încheie acest conflict'', a declarat funcţionarul citat de ziarul ucrainean şi care s-a exprimat cu condiţia respectării anonimatului.

Kyiv Post a mai amintit că, în ultimele zile, s-au confirmat contactele între funcţionarii ucraineni cu omologii lor ucraineni şi ruşi ''într-un efort de a calma tensiunile şi de a evita greşelile'' în acest război, declanşat de Rusia la 24 februarie. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel