Maia Sandu, la Forumul Economic Mondial de la Davos: Trebuie să ajutăm Ucraina să câștige acest război, altfel cu toții vom fi în pericol

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Lumea trebuie să fie unită și să ajute Ucraina să câștige acest război, pentru că altfel suntem în pericol cu toții, iar șansa Republicii Moldova de a supraviețui ca democrație este doar în Uniunea Europeană, a precizat președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul unei conferințe la Forumul Economic Mondial, care are loc în aceste zile la Davos, Elveția.

Maia Sandu a adăugat că R. Moldova vrea să fie parte a lumii libere și a denunțat războiul rus în Ucraina, precum și șantajul energetic la adresa Europei și a R. Moldova.

„Sunt total de acord că Rusia a mizat pe șantajarea noastră cu criza energetică, iar Europa a reușit să găsească soluții. Ne pare rău că populația trebuie să plătească un preț mare. Pot să vă spun că în R. Moldova tariful la gazele naturale s-a majorat de șapte ori în ultimele 18 luni. Și nu e vorba de o țară unde oamenii au venituri mari. Vă dați seama care sunt costurile. Dar noi credem în democrație, vrem să fim parte a lumii libere și unica soluție este să fim uniți. Da, este greu, dar trebuie să ajutăm cu toții Ucraina să câștige acest război, trebuie să oprim Rusia, altfel cu toții vom fi în pericol”, a spus Sandu, citată de Radio Chișinău.

Maia Sandu a atras atenția și asupra altor vulnerabilități ale R. Moldova, precum propaganda rusă și atacurile cibernetice.

Președinta a mai atras atenția că războiul rus din Ucraina a arătat vulnerabilitatea sectorului apărării Republicii Moldova, adăugând, însă, că o decizie de integrare în NATO a R. Moldova ar trebui să se bazeze pe voința populară.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel