Lupta ucrainenilor împotriva invadatorilor ruși e o inspirație pentru Taiwan în fața Chinei

Darius Muresan |
Data publicării:

Lupta ucrainenilor împotriva invadatorilor ruşi inspiră poporul taiwanez, a declarat luni ministrul de externe al Taiwanului, Joseph Wu, anunţând un ajutor de milioane de dolari pentru refugiaţii ucraineni, potrivit Agerpres, care citează Reuters.

"În ciuda unei mari adversităţi, guvernul şi poporul din Ucraina se luptă cu un curaj şi o hotărâre uriaşe", a spus şeful diplomaţiei taiwaneze într-o conferinţă de presă.

"O spun din totul sufletul: Sunteţi o inspiraţie pentru poporul taiwanez în faţa ameninţărilor şi coerciţiei unei puteri autoritare", a adăugat el.

Taiwanul, democratic şi autoguvernat, este revendicat de China, care s-a angajat să aducă insula înapoi sub controlul său, inclusiv prin forţă dacă este nevoie.

În timp ce unele voci au făcut paralele între situaţia Ucrainei, care încearcă să respingă trupele ruseşti invadatoare, şi Taiwan, care se confruntă cu ameninţarea unei invazii din partea forţelor chineze, China respinge o astfel de comparaţie, spunând că Taiwanul a fost mereu parte a teritoriului său şi este vorba de o chestiune pe deplin internă.

"Am văzut că unii oameni evidenţiază principiul suveranităţii în privinţa chestiunii Ucrainei, dar continuă să submineze suveranitatea şi integritatea teritorială a Chinei în privinţa chestiunii taiwaneze. Este vorba pur şi simplu de un standard dublu", a spus ministrul chinez de externe Wang Yi, făcând aparent referire la SUA.

Taiwanul a spus la rândul său că situaţia insulei este fundamental diferită, invocând bariera naturală reprezentată de Strâmtoarea Taiwanului, care o separă de China, şi rolul cheie al Taiwanului în lanţul global de aprovizionare cu semiconductori.

Taiwanul şi-a ridicat nivelul de alertă de la izbucnirea războiului în Ucraina, însă nu a raportat mişcări militare neobişnuite din partea Chinei.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel