Lukaşenko susţine că Evgheni Prigojin s-a întors în Rusia: Este ''absolut liber'', iar Putin ''nu-l va elimina'' pe şeful Wagner

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Evgheni Prigojin, „bucătarul lui Putin” și fondatorul Wagner Group. Foto: Prigojin în timpul recrutărilor și la o întrevedere cu Putin. Colaj din surse deschise, captură video și Kremlin realizat de Profimedia Images
Evgheni Prigojin, „bucătarul lui Putin” și fondatorul Wagner Group. Foto: Prigojin în timpul recrutărilor și la o întrevedere cu Putin. Colaj din surse deschise, captură video și Kremlin realizat de Profimedia Images

Misterul care înconjoară soarta mercenari ruși din Grupul Wagner, după rebeliunea din Rusia, s-a adâncit şi mai mult joi, după ce preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a afirmat că aceștia, dar și liderul lor, Evgheni Prigojin, nu se află în țara sa. Declaraţii este făcută în ciuda faptului că oficialii de la Kremlin au spus că mercenari ruși din Grupul Wagner au fost exilați efectiv în Belarus după ce au mărșăluit cu vehicule militare spre Moscova.

Evgheni Prigojin a provocat o situaţie tensionat în Rusia, în urmă cu aproape două săptămâni, după ce a lansat o revoltă împotriva liderilor militari de la Kremlin, pregătind o confruntare directă cu aceştia, potrivit ABC News.

Liderul companiei de mercenari Wagner a declarat că mii de luptători pe care îi are în subordine mărșăluiau spre Moscova, doar pentru a se întoarce din drum după un aparent acord intermediat de liderul belarus Alexander Lukașenko.

Preşedintele Belarusului a declarat săptămâna trecută că Prigojin se afla în Belarus. Joi, însă, el a declarat la o conferință de presă că Evgheni Prigojin, patronul companiei de mercenari Wagner, se află încă în Rusia, în orașul său natal Sankt Petersburg, în ciuda declaraţiilor anterior ale oficialilor de la Kremlin ca acesta ar fi părăsit Rusia.

Mercenarii săi se aflau încă în "taberele lor permanente" pe teritoriul controlat de Rusia, a adăugat Lukașenko, spunând că încă așteaptă că oficialii de Kremlin să îi ceară să îi găzduiască.

Lukaşenko a mediat un acord între Prigojin şi Moscova pentru încheierea rebeliunii armate din 24 iunie a grupului Wagner. După trei zile, liderul de la Minsk a confirmat că Prigojin a ajuns în Belarus, ca parte a înţelegerii.

Joi însă, preşedintele a declarat presei că "în ceea ce îl priveşte pe Prigojin, el este în Sankt Petersburg. Nu se află pe teritoriul Belarusului".

,,Nu-mi pasă absolut deloc și nu mă îngrijorează faptul că un anumit număr dintre acești luptători vor fi desfășurați aici", a declarat Lukașenko, care s-a prezentat ca un fel de negociator în acordul dintre Prigojin și Putin.

 

Lukaşenko: Putin ''nu-l va elimina'' pe şeful Wagner

 

Date de urmărire a zborurilor arată, potrivit Reuters, că un avion comercial despre care se crede că este folosit de Prigojin a zburat miercuri de la Sankt Petersburg către Moscova, iar joi se îndrepta spre sudul Rusiei, însă nu este clar dacă şeful Wagner se afla la bord.

Preşedintele belarus a mai spus că a fost de acord să se întâlnească cu omologul rus Vladimir Putin în viitorul apropiat şi că va discuta cu el situaţia lui Prigojin care, a adăugat el, este ''absolut liber'', iar Putin ''nu-l va elimina'' pe şeful Wagner.

Despre acordul pentru care Lukaşenko şi-a arogat meritul nu se cunosc detalii; televiziunea de stat rusă a afirmat miercuri că ancheta asupra rebeliunii continuă.

Lukaşenko a mai spus că oferta de a primi o parte din combatanţii Wagner în Belarus este valabilă în continuare şi că nu consideră că este un risc, fiind convins că mercenarii lui Prigojin nu vor ataca niciodată ţara.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel