Londra susţine eforturile Bulgariei de a combate activităţile ”malefice” ale Rusiei

Eduard Pascu |
Data publicării:

Londra susţine eforturile Bulgariei de a combate activităţile 'malefice' ale Rusiei, a susţinut sâmbătă diplomaţia britanică, care a adăugat că Moscova încearcă să submineze suveranitatea unui aliat NATO, informează Reuters.

''Susţinem deplin eforturile Bulgariei de a zădărnici o presupusă reţea de spionaj şi sprijinim luarea unor măsuri pentru a combate acţiunile ostile ale Rusiei pe teritoriul bulgar'', a scris ministrul de externe britanic Dominic Raab pe Twitter, transmite Agerpres.

Bulgaria a anunţat vineri arestarea a şase persoane suspectate de spionaj în favoarea Rusiei, printre care mai multe cadre din Ministerul Apărării.

Aceşti angajaţi ai statului sunt acuzaţi că au furnizat informaţii clasificate şefului reţelei, un fost membru al serviciilor secrete.

Bulgaria are în mod tradiţional relaţii economice strânse cu Rusia. Din octombrie 2019, mai multe cazuri de spionaj au dus totuşi la răcirea relaţiilor dintre cele două ţări. Cinci diplomaţi ruşi şi un asistent tehnic ai ambasadei au fost expulzaţi în acest interval de timp. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel