Laszlo Tokes, declaraţii controversate: Revendicăm drepturile de autodeterminare a populaţiei maghiare din Transilvania

S.I. Catalin |
Data publicării:
Preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT), Tokes Laszlo
Preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT), Tokes Laszlo

Preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT), Tokes Laszlo, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că revendică drepturile de autodeterminare a populaţiei maghiare din Transilvania.

,,Poporul secuiesc este neînfricat în libertatea sa şi a transmis mereu un mesaj către puterile dintotdeauna. Secuii n-au căzut niciodată la compromis în privinţa autodeterminării lor. În urmă cu 100 de ani, la Trianon, am fost privaţi de aceste drepturi. În '89, deşi secuii şi maghiarii erau în prima linie în lupta anticomunistă, am fost ignoraţi. Revendicăm drepturi de autodeterminare a populaţiei maghiare din Transilvania. Nu cunoaştem compromis în această cauză. Suntem consternaţi văzându-l pe preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, ce poziţie a luat în discursul antimaghiar al lui Klaus Iohannis. În ceea ce priveşte procesul lui Beke Istvan şi Zoltan Szocs, pilda lor dovedeşte că sunt în închisoare pentru că au luptat pentru autodeterminare şi libertatea secuilor. L-aş ruga pe Kelemen Hunor să ia poziţie în favoarea autonomiei ţinutului secuiesc şi a celor doi", a spus Tokes Laszlo, potrivit Agerpres.

El a susţinut o conferinţă de presă alături de preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Izsak Bal, şi de preşedintele Cabinetului de politică externă şi naţională al Partidului Popular Maghiar din Transilvania, Szilagy Zsolt, pe tema Zilei Libertăţii Secuilor, 10 martie, când se comemorează executarea Secuilor Martiri postpaşoptişti, şi pe tema iniţiativei cetăţeneşti europene pentru protecţia regiunilor naţionale.

,,Exodul de astăzi cunoaşte noi valuri, nu doar transilvănenii, ci şi secuii. Această iniţiativă cetăţenească are un ţel important, să îi ţină pe maghiari şi secui aici în ţară, să nu plece. Cer încetarea discriminării economice a secuimii. Transilvania, Partiumul au nevoie de posibilităţi de dezvoltare a economiei", a mai spus Tokes Laszlo.

 

Condamnarea pentru terorism a etnicilor maghiari Beke Istvan şi Szocs Zoltan

 

Amintim că, Beke Istvan şi Szocs Zoltan, din gruparea "Mişcarea de Tineret 64 de Comitate" (HVIM) din Transilvania, au fost condamnaţi în 2018 de ÎCCJ la câte 5 ani de închisoare pentru tentativă de detonare a unui dispozitiv exploziv la parada de Ziua Naţională a României din 1 decembrie 2015 de la Târgu Secuiesc. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel